Constantin Popovici se revoltă! Anunț disperat al campionului român: ‘E trist’

Constantin Popovici se revoltă! A apărut un anunț disperat al campionului român.

Constantin Popovici și Cătălin Preda au obținut medaliile de aur și, respectiv, argint la Campionatele Mondiale de natație de la Fukuoka.

Cei doi români s-au impus în proba de sărituri în apă de la mare înălțime. Este, de altfel, pentru prima dată când România înregistrează o astfel de performanță.

Constantin Popovici se revoltă

În anul 2008, Constantin Popovici terminase pe poziția a 8-a la Campionatul Mondial de sărituri în apă. De altfel, sportivul se antrena, la acea vreme, sărind de la o înălțime de 3 metri, pe saltele.

Asta pentru că bazinul de sărituri nu era dat în folosință. Ulterior, acesta a fost nevoit să se angajeze pe vase de croazieră, la Cirque du Soleil, dar și într-un parc de distracții din Italia.

Popovici a dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la țara noastră, după victoria sa de la Fukuoka, conform GSP.

„Este grea medalia, atârnă toată munca pe care am depus-o în ultimii ani, de când a fost ultimul campionat mondial și nu am participat. Munca depusă a fost pe măsură.

Sunt țări care recunosc acest sport ca un sport de viitor, probabil care va ajunge și unul olimpic. În SUA și Canada sunt bazine speciale pentru asta. Ei investesc, pentru că știu că va fi un sport olimpic și vor fi gata să ia medalii.

În alte țări interesul e aproape zero. În România e puțin interes, ar trebui mai mult, pentru că avem cei mai buni săritori din lume. E puțin trist că ești singur. Eu m-am antrenat de multe ori singur, pe cheltuiala mea. Ei vor să ieși campion mondial, dar nu prea se dau bani. Mai sunt alte sporturi, precum săriturile în apă.

Dacă s-ar investi mai mult poate am ajunge unde am fost odată. Eu am fost pe locul 8 în lume în 2008. M-am lăsat în 2011 din cauza asta, apoi am revenit în 2018. Am revenit de plăcere. Eu fac asta pentru mine. De asta am investit banii mei, pe care i-am câștigat cu oase rupte. Nu aștept de la nimeni să facă ceva pentru mine, că s-ar putea să aștept mult și bine”, a spus Constantin Popovici, potrivit sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed