Cea mai frumoasă şefă de Federaţie surprinde pe toată lumea! Ce a vrut să facă fosta iubită a lui Ion Ţiriac. Chiar ea a spus totul / Foto

Cea mai frumoasă şefă de Federaţie surprinde pe toată lumea! Ce a vrut să facă fosta iubită a lui Ion Ţiriac. Chiar ea a spus totul.

Campionatul Mondial de gimnastică ritmică, junioare, organizat săptămâna trecută la Cluj, a reprezentat cea mai mare provocare pentru președintele Federației de Gimnastică Ritmică. Apropiata lui Ion Ţiriac a dat cărţile pe faţă.

Ce a vrut să facă fosta iubită a lui Ion Ţiriac

Irina Deleanu, președintele Federației de Gimnastică Ritmică, a fost la un pas să părăsească definitiv România.

Chiar dacă a muncit aproape un an întreg pentru organizarea acestei competiții la startul căreia s-au aliniat sportive din peste 60 de țări, rezultatul a fost unul pe măsura așteptărilor.

„Toată lumea, de la conducerea Federației Internaționale, la sportive, antrenori și spectatori, a fost de-a dreptul entuziasmată.

A fost o mare reușită această competiție. Am încercat să facem în așa fel încât sportul să le și unească pe aceste fete. S-au creat multe prietenii între ele. A fost totul minunat. Iar faptul că biletele au fost sold out spune totul despre interesul publicului clujean față de gimnastica ritmică”, a precizat Irina Delenu pentru ProSport.

Această reușită a competiției a determinat-o pe Deleanu să-și reconsidere poziția față de ideea de a părăsi definitiv România.

„În urmă cu ceva timp declaram la dumneavoastră, că vreau să mă stabilesc în Marbella, împreună cu fiica mea. Acum lucrurile sunt total schimbate. Pentru că vrem să organizăm în 2025 Campionatul Mondial de senioare, tot la Cluj, nu mai am nici un gând de plecare definitivă.

Voi continua să merg în Marbella, dar doar în vacanță. Acolo este locul unde eu mă încarc de acea energie pozitivă”, a mai precizat Deleanu.

Președintele Federației de Gimnastică Ritmicăsă vrea să califice o sportivă la Jocurile Olimpice de la Paris

După organizarea acestei competiții de la Cluj, următorul target al Irinei Deleanu este acea de a putea califica o sportivă la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

„Va fi o bătălie mare pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Eu îmi pun toate speranțele în Annalise Drăgan că va putea ajunge la Paris. Ar fi încă o mare realizare, atât pentru ea, cât și pentru federația noastră”, a adăugat Irina Deleanu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed