Ce a făcut Cristiano Ronaldo după eliminarea Portugaliei de la Cupa Mondială. Iubita sa a dezvăluit totul + Mesajul dur transmis de sora lusitanului

Cristiano Ronaldo a fost devastat după ce Portugalia a fost eliminată de la Cupa Mondială și a ieșit de pe teren plângând. Pentru fostul jucător al lui Manchester a fost probabil ultima șansă de a câștiga Cupa Mondială.

CR7 a hotărât să nu se întoarcă cu echipa în Portugalia, federația anunțând că doar 14 fotbaliști vor ajunge duminică la Lisabona. Restul au primit acceptul să rămână alături de familii.

Ronaldo nu își va prelungi șederea în Qatar. Iubita sa a anunțat că au plecat în Spania.

„Ne întoarcem acasă. Mulțumim Qatar pentru aceste zile minunate. Mulțumim și acelora care au făcut posibil acest lucru”, este mesajul postat de Georgina pe Instagram.

Georgina Rodriguez și sora lui Ronaldo l-au atacat pe selecționerul Portugaliei

Georgina Rodriguez a postat un mesaj dur la adresa lui Fernando Santos după eliminarea Portugaliei de la Cupa Mondială.

„Astăzi, prietenul și antrenorul tău a luat decizia greșită. Tocmai prietenul acela pentru care ai atâtea cuvinte de admirație și respect. Același care, când te-a introdus în teren, a văzut cum totul s-a schimbat, dar era prea târziu.

Nu poți să subestimezi cel mai bun jucător al lumii, cea mai puternică armă a echipei. Nu trebuie să-ți arăți fața pentru cineva care nu o merită. Viața ne dă lecții. Astăzi nu pierdem, învățăm. Te admirăm, Cristiano!”, a scris Georgina, pe Instagram.

Imediat a reacționat și sora fotbalistului. Elma Aveiro a fost și mai dură.

„Au omorât omul, au ucis o echipă națională, au ucis o națiune”, a scris Elma Aveiro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed