Camora, declarație de dragoste pentru Neluțu Varga: ‘A făcut multe pentru noi’

Mario Camora le-a adus clujenilor cele trei puncte în meciul cu FC Argeș. La finalul jocului, fotbalistul a vorbit în termeni extrem de frumoși despre patronul echipei Neluțu Varga.

Pentru Dan Petrescu meciul cu FC Argeș ar putea să fie ultimul pe banca celor de la CFR Cluj, iar Camora a ținut să se bucure alături de antrenor după golul. Imediat după ce a marcat, căpitanul CFR-ului a alergat spre bancă și s-a dus direct la Dan Petrescu, pe care l-a îmbrățișat.

„Cel mai important era să câștigăm în seara asta și să avem liniște. Toată lumea știe că am o relație specială cu Dan Petrescu. Nu știu ce va fi, eu oricum o să fiu plecat la națională. E decizia clubului. Eu îi doresc baftă lui Mister, indiferent dacă va fi cu noi sau nu.

Am citit și eu declarațiile patronului, dar nu am auzit vocea lui. O să fie o ședință și vedem ce va fi. Nu este ușor când se schimbă un antrenor. Noi sperăm să fie totul bine și ei să ia cea mai bună decizie. Sper să fie o înțelegere între ei, că s-au câștigat multe trofee împreună. Patronul a făcut un efort mare pentru acest club. Suntem bucuroși că e alături de noi. Noi suntem mulțumiți de patron. Suntem toți la zi cu tot. Poate suntem datori față de el, puteau intra mai mulți bani la club. Dar noi suntem alături de patron”, a declarat Mario Camora.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed