Bomba momentului în Superliga! Echipa de tradiție care va fi vândută. Vine un patron străin

Bomba momentului în Superliga! S-a aflat numele echipei de tradiție care va fi vândută unui om de afaceri turc. S-au înțeles, iar patronul urmează să vină În România pentru a semna actele.

Patronul din Superliga care a vândut echipa unui străin! A fost de acord să investească. Nimeni nu s-ar fi așteptat.

Bomba momentului în Superliga!

Serhan Cetinsaya, afacerist din Turcia, urmează să preia Petrolul Ploiești!

Informația a fost distribuită de către Octav Preda, suporter al Petrolului, responsabil cu marketingul clubului.

Conducerea formației a discutat telefonic cu omul de afaceri, Cetinsaya urmând să vină în România pentru a semna documentele aferente.

„Am aflat așa, deși informația (ȚINUTĂ, CA DE OBICEI, LA SECRET DE UNII) are deja o zi vechime. Afaceristul turc Serhan Cetinsaya (32 de ani), cu afaceri în multiple domenii de activitate (transport, turism, imobiliare etc…), fost membru important în board-ul Beşiktaş JK Istanbul, S-A ÎNȚELES VERBAL cu conducerea clubului, pentru a prelua Petrolul!

Evident, mai trebuie ca SĂ SE SEMNEZE ACTELE. Vineri, magnatul fiind așteptat la meci, foarte posibil alături de bunul său prieten, Serhat Guven, fost vicepreședinte al lui Trabzonspor, o forță a Provinciei, în Țara Semilunei.

Evident, mai sunt de pus la punct doar ultimele detalii pentru a se semna. Se vor negocia poziții, locuri în organigramă, evident că actualii dorind să-și păstreze niște poziții similare în club!”, a scris Octav Preda pe contul personal de Facebook.

Serhan Cetinsaya este un afacerist turc care a mai activat și la Beșiktaș, iar în anul 2023 a demisionat din funcția de vicepreședinte al grupării.

Conform turcilor, omul de afaceri a terminat studiile liceale în Elveția, apoi s-a mutat în Statele Unite, acolo unde a urmat cursuri la Palm Beach State College și la Universitatea Internațională din Florida.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed