Bogdan Stelea a dat de pământ cu Gabi Tamaș: ‘Trebuie să-l pui la punct. Tamaș să-și vadă de treaba lui’

Bogdan Stelea a comentat scandalul momentului în fotbalul românesc. Fostul portar spune că unui jucător nu trebuie să i se permită să-și tragă antrenorul la răspundere.

Stelea îi avertizează pe antrenorii sau patronii care decide să-l ia pe Gabi Tamaș în echipă asupra faptului că vor exista mereu astfel de scandaluri.

Chiar antrenorul ploieștenilor, Nae Constantin, a fost cel care a dezvăluit că l-a înregistrat pe Tamaș în momentul în care acesta l-a sunt și l-a criticat.

„În momentul în care ești antrenor, e greu să gestionezi o situație de tipul ăsta, când e vorba despre un jucător cu experiență, unul dintre liderii echipei. Mai ales că e un fotbalist care a demonstrat că e valoros.

Tamaș e un gen aparte de jucător. Când aduci un jucător ca Tamaș, te aștepți la multe lucruri. El crede că e îndreptățit să spună lucruri și că are capacitatea să-și dea seama de anumite lucruri. Trebuie să-i dai senzația că-i un jucător important, dar să-l pui și la punct.

Eu le spun ceva din proprie experiență jucătorilor de peste 35 de ani, pentru că am fost și eu în postura asta. Cei care au senzația că știu ceva despre antrenorat habar n-au de nimic! Nu știu pe ce lume sunt! Tamaș să-și vadă de treaba lui! Cine e încă jucător nu știe nimic despre antrenorat, habar n-au!”, a declarat Bogdan Stelea, la Fotbal Club.

Nae Constantin: „Tamaș nu ne mai poate ajuta”

Antrenorul ploieștenilor a dezvăluit că a fost sunat de Tamaș, acesta reproșându-i unele lucruri după meciul cu FCSB. În plus, în aceeași convorbire, fotbalistul i-a jignit și pe fanii echipei.

”Considerăm că nu ne mai poate ajuta, nu fotbalistic, ci la nivelul vestiarului, acolo unde noi punem mare bază.

După meciul cu FCSB, seara, la ora 22:00, am primit un telefon de la Gabi. A fost primul telefon pe care l-am primit de la el. Era undeva cu mai mulți colegi, undeva la șapte jucători. Mi-a spus că e foarte dezamăgit că a făcut o invitație pentru toată echipa și au venit doar șapte jucători.

I-am spus că e problema lor ce fac acolo, timpul liber este al lor. Discuția a dus în mai multe direcții, una dintre ele fiind jocul cu FCSB, că la conferință aș fi dat în echipă, că ne-am apărat prea jos și că, de fapt, eu am spus să ne apărăm jos. Am încercat să îi explic că nu am spus niciodată asta.

A trecut la analiza tehnico-tactică de după joc, mi-a reproșat că le arăt doar lucruri negative și nimic bun. I-am spus că au fost două lucruri bune pe care le-am arătat. L-am văzut că e puțin agitat și i-am spus să ne liniștim, să rămână o zi liberă. A zis că își ia câte zile libere își dorește, că nu trebuie să îi dau eu”, a declarat Nae Constantin la conferința de presă.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed