Anunțul așteptat de olteni. FCU Craiova nu mai are interdicție la transferuri

FCU Craiova a primit vestea cea mare. Echipa lui Adrian Mititelu nu mai are interdicție la transferuri iar jucătorii transferați pot fi legitimați.

„Din acest moment echipa domnului Adrian Mititelu are ridicată interdicția la transferuri, după ce FIFA și-a dat ok-ul în acest sens. Erau vreo 3-4 puncte, dar toate acestea au fost rezolvate de domnul Mititelu. Din acest moment nici din partea FRF-ului nu mai este nicio problemă, iar FCU are liber la legitimarea de jucători”, a declarat Adrian Stângaciu, juristul FRF, pentru Prosport.

Echipa lui Adrian Mititelu avea datorii de peste 10 ani către Michael Baird și Joshua Rose și de aceea a primit interdicție la transferuri la începutul anului.

„De ce a fost pus actualul club al lui Adrian Mititelu să plătească? Pentru că FIFA recunoaște această echipă a lui ca și pe continuatoarea Universității Craiova, acolo unde jucau fotbaliștii care au obținut și ei la rândul lor decizii favorabile după procesele câștigate.

Este știut faptul că domnul Adrian Mititelu a mai plătit acum vreo doi ani pentru un alt fotbalist care a jucat la Universitatea Craiova”, spunea Stângaciu în urmă cu ceva vreme pentru ProSport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed