Anunț de ultimă oră. Formula 1, la un pas de o schimbare uriașă. Ce s-ar putea întâmpla din sezonul următor

Anunț de ultimă oră. Formula 1, la un pas de o schimbare uriașă. Din sezonul următor regulamentul s-ar putea modifica.

Un reprezentant FIA a anunțat că echipele din Formula 1 se vor întâlni joi și vor discuta, dar sunt semnale că propunerea este agreată de toți.

Formula 1, la un pas de o schimbare uriașă

Formula 1 ia în discuție să acorde puncte primilor 12 clasați, din 2025. Discuțiile cu echipele vor începe în această săptămână. Astfel, în loc de 10 locuri care primesc puncte în clasamentul general, vor fi 12, începând din sezonul următor.

Șase din cele 10 echipe trebuie să voteze în favoarea propunerii, dar există deja semnale că unele echipe mai mari au indicat că nu vor bloca propunerea.

„Se simte ca și cum ar exista două grupuri în Formula 1 în acest moment. Echipele de la 6-10 sunt într-o luptă la fel de dură ca și cele de la 1-5. Este unul dintre acele lucruri în care trebuie doar să faci calcule și să te uiți la analize pentru a spune ce ar schimba de fapt? Sunt imparțial față de asta, cu excepția cazului în care, desigur, plătești bani pentru puncte”, a declarat Christian Horner, șeful campioanei Red Bull, după Marele Premiu al Chinei.

Până în 2003, doar primii șase clasați primeau puncte. Actualul sistem de punctaj, în vigoare din 2010, acordă puncte doar primilor 10 clasați.

După primele cinci curse din acest sezon, trei echipe nu au niciun punct.

„Nu sunt împotrivă. Înțeleg perfect uneori frustrarea că faci un mega weekend, dar dacă nu există niciun DNF (abandon) în fața ta, atunci termini P11 și recompensa este zero”, a declarat și Fred Vasseur, șeful Ferrari.

Laurent Mekies, directorul echipei RB, a declarat  că situația actuală este greu de explicat sponsorilor.

„Dacă te uiți la nivelul de competitivitate al primelor cinci echipe și la nivelul de fiabilitate al mașinilor, înseamnă că în cea mai mare parte a cursei te lupți teoretic pentru zero puncte, iar noi nu credem că acest lucru este corect”, a spus acesta pentru pentru autosport.com.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed