Ana Bogdan rupe tăcerea! Ce a spus românca după performanţa zilei de la Wimbledon. Planul uriaș al sportivei

Ana Bogdan rupe tăcerea! S-a aflat ce a spus românca după performanţa zilei de la Wimbledon, dar și care este planul uriaș al sportivei. Sportiva noastră a uimit lumea tenisului în runda inaugurală a turneului britanic.

Ana Bogdan (57 WTA) a obținut o victorie importantă la Wimbledon, în meciul cu Liudmila Samsonova (Rusia, 15 WTA), scor 7-6 (1), 7-6 (4). Astfel, românca s-a calificat în turul doi al turneului de Grand Slam.

Ana Bogdan rupe tăcerea

Grație calificării ei, Ana Bogdan va primi suma de 98.600 de euro și 70 de puncte WTA. Încântată fiind de victoria din debutul la turneul pe iarbă, românca a postat un mesaj pe rețelele de socializare.

„Astăzi a fost special! Sunt atât de fericită și recunoscătoare!”, a scris sportiva antrenată de Daniel Dobre.

Partida de luni, de pe Terenul 17 de la All England Club, a durat două ore și 27 de minute, meciul fiind presărat de numeroase erori neforțate comise de sportiva din Rusia (46), cu 26 mai multe decât Ana Bogdan.

În turul doi al competiției, Bogdan o va întâlni pe Alycia Parks (SUA, 51 WTA). Cea din urmă a reușit să câștige partida din primul tur contra sportivei Anna-Lena Friedsam (Germania, 87 WTA), scor 6-4, 6-3.

În cazul în care o va învinge pe jucătoarea din SUA, Ana Bogdan va încasa un cec de 151.860 de euro. În plus, prezența sa în primul tur la Wimbledon va fi remunerată cu 63.800 de euro.

Marți, alte trei sportive din România vor încerca să se califice în turul doi la Wimbledon. Este vorba despre Irina Begu (30 WTA), Sorana Cîrstea (37 WTA) și Jaqueline Cristian (133 WTA).

Irina Begu o va întâlni pe Rebecca Marino (Canada, 83 WTA), Sorana Cîrstea se va duela cu Tatiana Maria (Germania, 62 WTA), în vreme ce Jaqueline Cristian va evolua contra Luciei Bronzetti (Italia, 47 WTA).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed