Alertă în Superliga! Un meci crucial, la un pas de a nu se mai juca: ‘Situaţia e apocaliptică’

Alertă în Superliga! Meciul FC Botoșani – FC Argeș, care este programat duminică, de la ora 15.30, la un pas de a nu se mai juca.

Ninsorile au făcut ravagii în tot județul care se află sub cod portocaliu de viscol și ninsori abundente.

„Am fost anunțați că drumurile au fost blocate. Trebuia să plec, dar nu am putut. Ninge și acum dar nu mai bate vântul. Noi avem o armată de oameni care vor lucra la stadion să-l curețe. Sper ca până duminică să fie bine”, a declarat Valeriu Iftime.

Alertă în Superliga! Un meci crucial, la un pas de a nu se mai juca

Tot județul se află sub cod portocaliu de viscol și ninsori abundente, iar drumurile au fost închise. ISU Botoșani a anunțat joi că au fost înregistrate peste 900 de apeluri de urgență. De asemenea au fost publicate mai multe fotografii, pe contul de Facebook.

”Să vedem dacă se va putea juca, situația-i apocaliptică acolo”, a spus Daniel Stanciu, la emisiunea Liga Digisport.

ISU Botoșani: „Misiunile pentru salvarea persoanelor înzăpezite”

”Misiunile pentru salvarea persoanelor înzăpezite pe drumurile naționale și județene, continuă.
Se intervine, în aceste momente, pentru scoaterea persoanelor din autoturismele rămase înzăpezite.

În continuare, în dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani sună foarte mulți cetățeni care doresc să fie ajutați să iasă din zăpadă.

Până în acest moment, s-au înregistrat, în total, peste 900 de apeluri de urgență.

Totodată, pompierii au intervenit pentru degajarea a 60 de arbori care au cedat din cauza greutății zăpezii și au căzut peste autoturisme, dar și pe partea carosabilă, pe raza municipiului Botoșani.

Potrivit informațiilor oferite de furnizorul de energie electrică sunt afectate partial sau total 15 localități, respective: Dracșani, Dorohoi, Zăicești, Coșuleni, Bălușeni, Rediu, Ripiceni, Prăjeni, Prisecani, Câmpeni, Flămânzi, Zlătunoaia, Todireni, Răuseni și Albești, fiind vorba, în total, de peste 20.000 de abonați.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, circulația prin PTF Costești-Stânca, PTF – Lipcani- Rădăuți Prut, PTF Sculeni-Sculeni şi PTF Racovăţ – Diakivtsi este momentan restricționată”, se arată în comunicatul ISU.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed