Adversara Soranei Cîrstea are tupeu! Ce a putut să spună despre Simona Halep. ‘Amnezia’ jucătoarei din China

Adversara Soranei Cîrstea are amnezie și a uita-o pe Simona Halep. Sportiva din China nu are idee cine este fostul lider mondial. Mai mult de atât nu își amintește meciul de la Roland Garros din 2022.

Sorana Cîrstea a debutat marți, 16 aprilie, la turneul de la Stuttgard, contra chinezoaicei care a învins-o pe Simona Halep la turneul de Roland Garros din 2022, Qinwen Zheng.

Adversara Soranei Cîrstea are tupeu! Ce a putut să spună despre Simona Halep

Înainte de meciul direct dintre Qinwen Zheng și Sorana Cârstea, în care românca a pierdut cu scor, 2-6, 3-6, chinezoaica declara că habar nu are cine este Simona Halep, în condițiile în care a jucat contra ei în 2022, la Roland Garos și mai mult de atât sportiva noastră a fost lider mondial timp de 64 de săptămâni și, a și câștigat două titluri de Grand Slam.

Potrivit tennisforum.com, Zheng și interlocutoarea ei au avut un dialog în care chinezoaica este întrebată de revenirea Simonei Halep, iar aceasta habar nu are cine este.

„– Știi cine s-a întors în tenis pentru prima dată după 18 luni?

– Am văzut poza, dar nu o cunosc pe fată.

– Simona Halep, o cunoști?

– Spune-mi despre ea!

– Ai învins-o la Roland Garros 2022.

– Uau, foarte bine”, se arat[ ]n dialogul celor două.

Pe atunci, Simona Halep a fost învinsă de Qinwen Zheng cu 2-6, 6-2, 6-1, în turul al doilea, la ultima participare a a româncei noastre la Grand Slam-ul parizian.

Chinezoaicei a avut o decădere în carieră, după acel meci, reușind ca anul acesta să intre  în Top 10 WTA.

A devenit a doua jucătoare din istoria țării asiatice care a reușit acest lucru, după Na Li.

Qinwen a câștigat două turnee în cariera ei. Cel mai bun rezultat la avut în finala de la Australian Open 2024, pe care a pierdut-o în fața Arynei Sabalenka.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed