A început FCSB – CFR, meciul conducătorilor! Cristi Balaj îi dă replica lui Mihai Stoica: `E lipsă de fair-play! Așa a făcut și la ultimul meci!`

Campioana de anul trecut și vicecampioana se vor întâlni, în sfârșit și în acest sezon. CFR și FCSB, care ocupă acum locurile 2 și 3 în Superigă, se înfruntă joi, de la ora 20:00, pe Arena Națională. Dar meciul conducătorilor a început deja.

Primul a ieșit la rampă Mihai Stoica. Managerul FCSB-ului a anunțat că se teme de arbitraj contra campioanei. Fostul ecuson FIFA, acum președinte la CFR, Cristi Balaj, i-a răspuns acid.

„E lipsă de fair-play față de jucătorii noștri care s-au calificat în Conference League și care au demonstrat că au meritat să câștige campionatul. Și sezonul trecut am avut meciuri din trei în trei zile, pentru că eram într-o competiție europeană. Cu toate acestea, am câștigat campionatul. Ei au simțit acum pe propria piele.

Noi nu avem bătălii cu nimeni. Aceeastă discuție vine într-un momen nefast. Este total neinspirat cel care alege să vorbească în acest moment de greșelile de arbitraj în favoarea lui CFR Cluj.

Sunt profund dezamăgit că există o persoană în fotbalul românesc care pune presiune pe arbitru. Așa a făcut și în ultimul meci, când noi am jucat cu un om în minus. Să nu mai vorbim despre greșelile de acum, din meciurile cu Mioveni și Rapid…”, a spus Cristi Balaj la „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed