Gigi Becali s-a săturat! O vedetă nu va mai ajunge la FCSB. Au apărut detalii din culisele transferului ratat.
Patronul de la FCSB a transmis că are de gând să cumpere cel puțin 5 fotbaliști pentru sezonul viitor. Unul dintre jucătorii aflați pe lista lui Gigi Becali era Robert Ivanov (28 de ani), care a evoluat ultima dată în Polonia, la echipa Warta Poznan.
Vedeta care nu va mai ajunge la FCSB
Deși fundașul central se afla în negocieri cu roș-albaștrii, transferul lui nu va mai avea loc, au transmis jurnaliștii polonezi de la Transfery.info.
Mai exact, Gigi Becali nu ar fi fost de acord cu suma cerută de Ivanov. Este vorba despre un salariu lunar de 30.000 de euro, pe care finanțatorul de la FCSB nu ar fi dispus să-l onoreze.
Acum, pe lista celor de la FCSB pentru completarea centrului defensivei se mai regăsesc Vlad Chiricheș, Andre Duarte și Igor Armaș.
Robert Ivanov a plecat de la Warta Poznan, acolo unde a jucat din toamna lui 2020, conform site-ului formației din Polonia.
„Începuturile mele la Warta Poznan nu au fost ușoare. În vremurile nebunești ale pandemiei, am părăsit Helsinki pentru prima dată. M-am mutat la un club străin și am început un nou capitol din viața mea. Cred că după câteva luni totul a început să arate așa cum ar trebui.
Am fost fericit la Warta. Am cunoscut oameni grozavi și, cel mai important, eram o familie în vestiar. Apreciez ceea ce am realizat împreună la Warta. Dar simt că a venit timpul pentru o schimbare. Am nevoie de noi provocări și experiențe și, de asemenea, cred că va trebui să ies din nou din zona mea de confort”, a spus finlandezul.
Cota de piață a fotbalistului este de 750.000 de euro, conform Transfermarkt.com. El a evoluat în 87 de meciuri pentru Warta Poznan, marcând doar două goluri.