Fabulos! Lobonț, dezvăluiri incredibile despre filosofia alimentată din fotbalul românesc: `Se mănâncă tot cașcaval pane cu ceapă!`+ `Am văzut jucători cu farfuria plină de baclava, la all inclusive! O duceau în cameră!`

Bogdan Lobonț a aterizat, la un moment dat, în fotbalul românesc, după ani buni de stat pe afară, prin Italia. Fost portar la Ajax, Fiorentina sau AS Roma, Lobonț a ajuns antrenor la Universitatea Cluj. Contactul cu realitățile și mentalitățile de aici a fost dur.

”În primul rând, alimentația. Asta încă nu se înțelege că în sportul românesc, la nivel în general. Tu, dacă ești alimentat bine, e ca și cum ai băga benzină sau motorină de calitate într-o mașină. Dacă tu bagi alimente de calitate bună în organismul tău, automat că organismul tău poate să performeze la un nivel ridicat. Dacă bagi cașcaval, faimosul cașcaval pane cu ceapă…”, a povestit fostul internațional pentru podcastul „Profu‘ de Sport”.

”Noi așa suntem obișnuiți, Mister: cașcaval pane cu ceapă!”

”Sunt convins că și astăzi la echipe de Liga 1, cu o seară înainte de joc, se mănâncă tot cașcaval pane cu ceapă. Nu știu câte sunt, dar una este cu siguranță. De ce? Pentru că intervine obiceiul. Tu dacă te obișnuiești să mănânci cașcaval pane cu ceapă, zici: «A, cu o seară înainte de joc, bag cașcaval pane cu ceapă pentru că dorm bine noaptea».

Dar toată prăjeala aia și uleiul ăla prăjit îți fac bine sau nu-ți fac bine pe durata durata somnului? Eh, eu am încercat să scot chestia asta din meniu: cașcavalul pane cu ceapă. «Aaaa, pfff, stai, Mister, că nu-i așa! Noi așa suntem obișnuiți, cu cașcaval pane cu ceapă»”, a explicat Lobonț, citat de gsp.ro.

”Le-am zis: «Măi băieți, lucrurile sunt foarte simple. Aveți la dispoziție luni, marți, miercuri, joi, vineri. Puteți să mâncați cinci zile pe săptămână, la micul dejun, la prânz și la cină, cașcaval pane cu ceapă. N-am absolut niciun fel de problemă. Dar nu în seara de dinaintea meciului!».„, a fost ordinul dat de fostul antrenor al Universității Cluj.

Baclavaua din Turcia

Care a rămas șocat în cantonamentul din Antalya. ”Ce vrei tu poți să mănânci! Nu-ți interzic pentru că mai ales în cantonament, în perioada de pregătire, trebuie să bagi combustibil în organism, altfel nu ai cum să reziști. Într-o seară am văzut jucători cu farfuria plină de baclava. Le duceau la cameră!

Le-am zis: «Mai băieți, nu stau să fac pe polițistul, dar explicați-mi și mie de ce luați baclavalele să mâncați în cameră? Mâncați aici!». «A, nu, Mister, le mâncăm diseară, înainte să dormim». «Bă băieți – zic – e aceeași chestie ca la cașcavalul pane cu ceapă. Atâtea glucide și carbohidrați câte sunt în baclavalele alea, toate intră în sânge. Nu puteți să vă odihniți bine».”, a mai spus Lobonț.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed