Cine l-a convins pe Sabău să revină la U Cluj: `Încă eram foarte afectat că am ratat acel obiectiv ultima dată la club!`

Ioan Ovidiu Sabău este omul în care clujenii își pun acum speranțele. Sabău trebuie să o salveze pe U Cluj de retrogradare, la al treilea mandat la echipa sa de suflet.

Fost jucător, antrenor și conducător al grupării ardelene a stat ceva pe gânduri dacă să mai vină sau nu la U. „Eu am fost sunat în 23-24 decembrie. În prima fază am spus nu. Încă eram foarte afectat că am ratat acel obiectiv la ultima mea aventură la club.

A fost reacție pozitivă din partea suporterilor. Am cerut timp de vineri până luni să mă gândesc. Faptul că am primit multe mesaje de la fani m-au făcut să accept. E o situație grea.

E adevărat, sunt 8 ani de când nu antrenez. Nu cred că se uită așa ușor, că am fost tot timpul conectat la ce se întâmplă”, a explicat fostul internațional. Care a vorbit și despre situația lui Romario Pires, fotbalist pe care Neagoe îl voia plecat de la echipă.

”Am fost întrebat cum îl văd eu ca jucător și am spus că încă ne poate ajuta. Mi-am pus și eu întrebarea de ce Neagoe a renunțat la el. Am cerut mai multe informații de la oamenii din conducere și toți mi-au garantat că nu o să am probleme din punct de vedere al disciplinei.

Eu știu că există stabilitate financiară. Sunt oameni în oraș care pot să ajute mult mai mult. Eu așa știu, că jucătorii sunt cu salariile la zi”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la Fotbal Club din Digi Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed