Au bătut palma. Ioan Ovidiu Sabău a acceptat să revină ca antrenor în Liga 1

Ioan Ovidiu Sabău a decis să accepte oferta celor de la U Cluj. Tehnicianul ar fi ajuns la un acord cu șefii clujenilor și va semna contractul, potrivit GSP.

Înțelegerea este valabilă până în vara anului următor, dar se poate prelungi pentru încă un sezon. Din staff-ul lui Sabău vor face parte Sandu Tăbârcă, Dan Didiță și Marius Popescu.

Sabău revine astfel în antrenorat din 2014. Atunci i-a condus pe cei de la ASA Târgu Mureș, 12 meciuri.

Eugen Neagoe a plecat cu scandal de la U Cluj

Ioan Ovidiu Sabău o va antrena pe U Cluj, după ce Eugen Neagoe și-a dat demisia pentru a merge la CSU Craiova. Clujenii sunt într-o situație dificilă. Nou promovata nu a mai câștigat de 5 meciuri și este pe locul 13, poziție de baraj.

Primarul Emil Boc l-a făcut praf pe Neagoe după ce a aflat că a plecat de la echipă.

”La Cluj nu este permis ca cineva să-și bată joc de pe o oră pe alta de un oraș, de o echipă de suflet a acestei țări.

Cu tot respectul pe care i-l port domnului Neagoe, cu care am avut o discuție fair-play, l-am asigurat de susținerea orașului, independența managerială, de decizie, nimeni nu s-a amestecat. Avea un contract fără clauză de reziliere, iar gestul pe care l-a făcut eu îl consider inacceptabil.

În termeni politicoși, i-am spus același lucru și domniei sale, din această perspectivă, a relațiilor instituționale, este într-o stare de război cu Clujul, cu tot ce înseamnă starea de război a prevederilor legale. Am considerat și consider inacceptabil un asemenea gest.

Toată lumea ți-a dat creditul total, să faci transferuri, într-un moment greu al Clujului, că nu suntem într-o etapă foarte ușoară, pur și simplu să fim anunțați că ai luat o altă decizie. Este o atitudine de netolerat în raport cu Clujul.

Dacă ar fi fost o clauză în contract, dacă s-ar fi solicitat altceva înainte, puteam să discutăm. Dar nu de pe o zi pe alta. Acest gest este inacceptabil și recomandarea mea este aceea de a avea o atitudine legală, termenul de stare de război este în termeni fotbalistici, de răscumpărare a banilor primiți și utilizarea instrumentelor prevăzute de lege”, a spus Boc, în cadrul unei conferințe de presă.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Nu mi se pare echitabil ca din bani publici sa platesti salarii de mii de euro unor fotbalisti din afara Romaniei,valabil la toate sporturile. Adica oamenii muncesc ca sa plateasca impozite si taxe pe salarii foarte mici si alti care mimeaza sportul sa incaseze mii de euro. Este o bataie de joc la adresa acestui popor oropsit de o clasa politica total compromisa si corupta. In infrastructura sportiva sunt de acord cu invetitiile dar sa platesti salarii de mii de euro este neinteles ,mai ales ca calitatea meciurilor lasa mult de dorit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed