Valeriu Iftime, după modelul Gigi Becali! A transformat conferința de presă în stand-up comedy: `Parcă ești Vitoria Lipan! Hop, Gheorghiță, l-am găsit!`

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a făcut astăzi o conferință de presă-spectacol. Așa cum erau pe vremuri întrunirile de la Palatul lui Gigi Becali.

„Vreau să-i încurajez pe jucători, avem nevoie de mai mult curaj, avem nevoie de efort, curaj, încredere. Nu excelăm prin jucători care fac diferența, nu suntem nici cea mai pragmatică echipă, trebuie să muncim. Dumnezeu răsplătește efortul.

E o despărțire atipică, Mihai nu avea în vestiar decât vreo 2-3 care erau împotriva lui. În general, când ai un antrenor cu care nu ai rezultate, sunt niște conflicte în vestiar care se văd. Până la urmă, când te freacă cineva, tinzi să-l disprețuiești. Mihai însă e un tip cu o inimă imensă”, a precizat Iftime.

Alin Bejan va fi interimarul echipei după plecarea lui Teja, și subliniază cât de importantă este pentru el părerea fanilor: „Vocea mea e vocea mulțimii. Fotbalul nu e al meu. Dacă era al meu, jucam la mine în baie. Oamenii își spun părerea.

Mi-au spus că nu jucăm fotbal. Spun și eu așa cum spune și lumea, noi nu jucam fotbal. Antrenor în acest moment e Alin Bejan! Nu am găsit pe nimeni până acum”, a spus patronul moldovenilor.

Care a oferit momente de umor, apelând la romanul „Baltagul”. „Mergi așa, pe firul logic, parcă ești Vitoria Lipan: «Hop, Gheorghiță, l-am găsit!». Ce, eu sunt Calistrat Bogza?! Nu-ți spun!”, s-a adresat Iftime jurnalistului care încerca să afle pe cine vizează ca antrenor al Botoșaniului.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed