Ronaldo Nazario a fost prezent la premiera documentarului său, „The Phenomenon”, care a avut loc la Madrid, Spania.
Legendarul brazilian a fost înconjurat de fani și prieteni și a fost copleșit de emoții când a trebuit să vorbească despre cariera sa.
„Să mă aflu aici, în Plaza de Callo, cu atâta lume, este incredibil. Vă mulțumesc tuturor, pentru că mi-ați oferit, dintotdeauna, multă dragoste. Știam că dacă premiera va avea loc aici, la Madrid, va fi ceva special. E minunat, e o nebunie, sunt foarte fericit să fiu înconjurat de prieteni.
Cupa Mondială din 2002 a fost cel mai mare triumf din cariera mea, fără dubii! În acest caz, nu a fost vorba doar despre triumful sportiv, ci și despre multe alte lucruri. Pentru că am reușit să mă autodepășesc mereu până am reușit să ajung acolo, cu toate dramele prin care trecusem până atunci, cu toate accidentările suferite în anii precedenți, după drama finalei pierdute în 1998…
Din punct de vedere sportiv a fost minunat, un succes total, o echipă care avea mii de mecanisme și de sincronizări. Am jucat împreună foarte mulți ani, am trecut și prin momente dificile, chiar și în calificări”, a spus Ronaldo la evenimentul de lansare al filmul documentar despre viața sa.
View this post on Instagram
Ronaldo s-a retras din activitate în 2011.