Simona Halep, în centrul unui scandal uriaş! Verdict dur al americanilor. Ultima mutare, contestată dur

Simona Halep, în centrul unui scandal uriaş! Verdict dur al americanilor. Ultima mutare, contestată dur. Campioana noastră se află într-un război cu o colegă de circuit, iar specialiştii vin cu noi amănunte.

Simona Halep şi Caroline Wozniacki se află în centrul unui scandal. Daneza contestă invitaţiile primite de fostul lider mondial WTA la turnee.

Simona Halep, în centrul unui scandal uriaş!

Simona Halep şi Caroline Wozniacki au terminat prietenia. Cele două sunt în conflict după revenirea româncei în circuitul WTA. Simona tocmai a distrus la TAS suspendarea de 4 ani pentru dopaj.

Organizatorii turneului de la Madrid au anunțat pe rețelele de socializare cei patru sportivi care au primit wildcard. Printre aceștia se numără Simona Halep și contestatara ei, Caroline Wozniacki, locul 126 WTA.

Participarea Carolinei Wozniacki, una dintre cele mai vocale jucătoare de tenis ce consideră că Simona nu a meritat să primească wildcard, a fost anunțată de organizatorii turneului. Cu acest prilej, presa americană a rememorat contrele dintre cele două, care au acum același statut în competiție.

Americanii au amintit că Simona Halep a avut o declarație virulentă la adresa Mariei Șarapova, după ce rusoaica a fost în situația în care se află acum sportiva noastră, conform tennisuptodate.com.

„Cu turneul de la Madrid la doar câteva săptămâni distanță, primele wildcarduri au fost confirmate, inclusiv un duo care s-a contrat recent în mass-media, Simona Halep și Caroline Wozniacki. Halep primise deja un wildcard la Miami, turneu după care s-a declanșat un război al cuvintelor cu Wozniacki. Danază care s-a lamentat în privința invitației primite de Simona.

Wozniacki a vorbit despre ipocrizie, referindu-se la faptul că Simona Halep a fost nemulțumită când Maria Șarapova a primit wildcarduri după un scandal de dopaj. A semnalat că nici ea nu a plecat de jos. Doi prieteni au devenit brusc dușmani, cu puncte de vedere diferite”, spune sursa citată.

Alături de cele două sportive, Kei Nitishori și Martin Landaluce vor participa în competiția din Spania datorită invitației organizatorilor. Turneul Open de la Madrid se va desfășura în perioada 23 aprilie – 4 mai.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed