Vestea momentului despre Luca Mihai! Ce se întâmplă cu jucătorul băgat în spital de un dinamovist. Răzvan Burleanu a reacţionat imediat

Luca Mihai, jucătorul celor de la Poli Iași, în vârstă de 20 de ani, a fost grav accidentat în partida cu Dinamo, 0-1. Josue Homawoo, fundașul congolez al ieșenilor, l-a lovit puternic cu capul. Internaționalul român U21 a suferit mai multe fracturi, are timpanul spart și un hematom cranian.

Luca Mihai se află sub supraveghere medicală, iar Federația Română de Fotbal s-a oferit să achite toate costurile de spitalizare.

Vestea momentului despre Luca Mihai!

Mihai a fost vizitat, la spital, de către unii oficialii ai FRF. Părinții jucătorului au venit special din Germania, pentru a asista la partida disputată, duminică seară, pe Stadionul Arcul de Triumf.

Cei de la Casa Fotbalului vor plăti pentru toate serviciile medicale de care a beneficiat, până în prezent Mihai, dar și cele pe care le va primi pentru recuperare.

Starea jucătorului ieșenilor nu s-a îmbunătățit, din păcate. Luni dimineața, tânărul a fost supus celui de-al doilea tomograf și va fi ținut sub supraveghere medicală.

”Vedem ce va ieși la CT, programat după ora 11:00. Concluziile după atâtea ore de la lovitură pot fi mai clare decât la primul examen, făcut la internare. Dar nu este bine, asta este cert. Adică starea nu i s-a îmbunătățit evident!”, a precizat pentru, Digi Sport, un apropiat al jucătorului.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed