Vestea momentului despre echipa lui Dennis Man! Ce a făcut Parma în meciul sezonului. Valentin Mihăilă a fost titular

Echipa lui Dennis Man și Valenin Mihăilă revine în Serie A. Parma a terminat la egalitate meciul cu Bari, scor 1-1, în etapa a 36-a din liga a doua a Italiei și e promovată matematic.

Man, care a fost cel mai bun jucător al italienilor în acest sezon a stat pe banca de rezerve după ce s-a accidentat în urmă cu câteva zile.

Parma a promovat în Serie A

Bucurie mare la Parma. Italienii revin în Serie A după ultima victorie. Echipa românilor a dominat-o pe Bari în prima parte și „cruciații” au deschis scorul în minutul 50  prin Ange-Yoan Bonny din pasa lui Anthony Partipilo. Parma a fost egalată în minutul 68 după reușita lui Di Cesare.

Parma are în acest moment 74 de puncte și este promovată matematic în Serie A, cu două runde înainte de finalul campionatului.

Dennis Man a fost pe banca de rezerve, în timp ce Valentin Mihăilă a fost titular.

De partea cealaltă, George Pușcaș nu a jucat fiind și el accidentat.

Dennis Man a făcut spectacol în acest sezon pentu italieni. Are 30 de prezenţe şi 11 goluri în Serie B, plus trei partide şi două reuşite în Coppa Italia. Valentin Mihăilă, celălalt român legitimat la Parma, are 29 de meciuri şi cinci goluri în campionat, pe lângă alte trei prezenţe, fără gol marcat, în cupă.

Pe contul oficial de Facebook al Serie A a apărut  un mesaj de felicitare pentru promovare Dennis Man este pe afiș.

Echipele de start:

Bari : Pissardo – Ricci, Vicari, Di Cesare, Pucino – Lulic, Maita – Kallon, Aramu, Sibilli – Nasti
Rezerve: Acampora, Achik, Brenno (P), Colangiuli, Dorval, Edjouma, Guiebre, Matino, Morachioli, Pellegrini (P), Zanaboni, Zuzek
Antrenor: Federico Giampaolo

Parma : Chichizola (P) – Del Prato (C), Osorio, Circati, Coulibaly – Hernani, Estevez – Mihăilă Valentin, Bernabe, Partipilo – Bonny
Rezerve: Ansaldi, Balogh, Charpentier, Colak, Corvi (P), Cyprien, Di Chiara, Hainaut, Man Dennis, Sohm, Turk (P), Zagaritis
Antrenor: Fabio Pecchia

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed