Vestea momentului despre Dennis Man! Pas uriaş făcut de echipa tricolorului în Serie B. Valentin Mihăilă, decisiv şi el

Vestea momentului despre Dennis Man! Pas uriaş făcut de echipa tricolorului în Serie B. Valentin Mihăilă, decisiv şi el. Parma continuă marşul triumfal către Serie A cu o nouă victorie importantă.

Echipa lui Dennis Man şi Valentin Mihăilă a obţinut o nouă victorie importantă în Serie B. Parma s-a împus pe FeralpiSalo, scor 2-1, în deplasare, în etapa cu numărul 30 din Serie B.

Vestea momentului despre Dennis Man!

După acest rezultat, cei de la Parma au reuşit să îşi consolideze prima poziţie în Serie B. Are 65 de puncte, la distanță de opt ”lungimi” față de ocupanta locului secund, Venezia. Promovarea directă este din ce în ce mai aproape.

Valentin Mihăilă și Dennis Man au fost titulari pentru Parma în această partidă. Mai mult, fostul atacant al lui CSU Craiova a deschis scorul în minutul 29 al partidei. Mihăilă a profitat de o greșeală din apărarea gazdelor și a trimis mingea printre picioarele portarului.

Golul lui Valentin Mihăilă vine la scurt timp după ce selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul naționalei României convocat pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia, în care se află și fotbalistul Parmei.

Gazdele au reușit să egaleze în minutul 65, dar Parma a obținut cele trei puncte grație golului marcat de Nahuel Estevez. În timp ce Dennis Man a fost integralist pentru ”druciați”, Mihăilă a fost schimbat în minutul 54 al partidei.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed