Veste uriașă pentru Simona Halep! Dovada că poate reveni în circuit după scandalul dopajului. Ea a putut

Simona Halep este suspendată după ce a fost prinsă dopată în urma unui control efectuat la US Open 2022.

Românca încearcă să-și dovedească nevinovăția și așteaptă verdictul tribunalului independent de la Londra, Sports Resolution. Mulți se întreabă dacă Simona va mai reuși să revină după această perioadă neagră. Cu atât mai mult se pune această întrebare în cazul în care va fi suspendată pentru o perioadă.

O altă jucătoare a reușit să găsească forța și să revină în circuit după o pauză de doi ani. Barbora Strycova, în vârstă de 36 de ani, a decis să participe la competiții după ce a devenit mămică în urmă cu 16 luni. Cehoaica are în palmares două titluri WTA la simplu și unul la dublu la turneul de Grand Slam de la Wimbledon.

Barbora Strycova. Foto. wikipedia.org

Barbora, locul 1 WTA la dublu, anunța în 2021 că va renunța definitiv la tenis.

„Spun adio carierei mele şi nu intenţionez să revin în circuit! Vreau să joc o ultimă partidă în faţa publicului. Visul ar fi ca asta să fie la Wimbledon, însă dacă nu se poate, voi organiza ceva aici, în Cehia”, anunța Barbora Strycova în urmă cu doi ani.

Simona Halep speră ca suspendarea să fie ridicată cât mai curând și trage tare la antrenamente pentru a fi în formă. Fostul lider mondial a jucat ultimul meci oficial pe 29 august 2022 la US Open. Atunci a fost eliminată în primul tur al Grand Slam-ului după ce a pierdut în fața Dariei Snigur din Ucraina.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed