Veste importantă pentru fanii lui Dinamo! E singura şansă. Cum poate fi salvat clubul de la faliment

Dinamo a suferit o ruşine istorică. A retrogradat pentru prima dată din Liga I din 1948 încoace, după barajul pierdut în faţa celor de la U Cluj. Acum, fanii câinilor primesc o veste importantă. Fostul finanţator al clubului, Ionuţ Negoiţă, spune care este singura şansă pentru ca echipa să scape de faliment.

Ionuț Negoiță susţine că Dinamo trebuie să găsească urgent un investitor care să mențină echipa în Liga 2. Clubul se află în insolvență, are datorii de milioane de euro, iar multe voci susțin că soluția ideală ar fi un restart din Liga 4. Fostul finanțator Ionuț Negoiță are altă părere.

„Nu știu dacă e cea mai bună variantă. Asta înseamnă timp. Sunt cheltuieli și în Liga 4, apoi în Liga 3. Asta în cazul în care promovezi succesiv. Se adună niște bani multișori.

Ideal ar fi ca Dinamo să rămână în viață, în Liga 2, să reușească să taie datoriile și să își facă un lot bun pentru a promova. Pentru asta trebuie să aibă măcar un sponsor care să se implice cu bani.

E foarte ciudat. Pe mine m-au criticat mulți ani, în condițiile în care eu aduceam bani de acasă. Cea mai mare problemă e lipsa stadionului”, a spus Ionuț Negoiță, conform Pro Arena.

Ionuţ Negoiţă a fost în conflict cu fanii lui Dinamo de mai multe ori. În iunie 2019, aceştia l-au ameninţat chiar în faţa propriului hotel.

„Suporterii au plecat după fentă. S-au lăsat păcăliți de unii care n-au nicio treabă. Fanii au tot dreptul să fie supărați. Eu am venit la Dinamo pentru suporteri, pentru spiritul lor. Ei dau farmec clubului, deși uneori fac și rău. Există și reversul medaliei, dar asta este. Lucrurile trebuie luate la pachet.

În rest, am lăsat clubul pe mâinile altora. Mă doare, dar nu am ce face. Mi-aș fi dorit ca Dinamo să facă performanță. Poate mergeam și eu al meciuri prin Europa, să fiu mai relaxat față de perioada în care eram finanțator”, a mai spus Ionuț Negoiță, conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed