Vedeta care a încins Cupa Mondială 2022! E una dintre cele mai frumoase neveste de fotbalişti. Ce i-a impus soţului ei / Foto

Ea este vedeta care a încins Cupa Mondială 2022! E una dintre cele mai frumoase neveste de fotbalişti. S-a aflat şi ce i-a impus soţului ei. Cei doi sunt împreună de ani de zile, dar s-au căsători târziu.

Harry Kane are parte de o susţinere importantă la Cupa Mondială 2022. Soţia sa, frumoasa Katie Goodland, îi ţine pumnii atacantului şi în Qatar.

Vedeta care a încins Cupa Mondială 2022!

Katie este una dintre cele mai cunoscute partenere ale fotbaliștilor Albionului. Cei doi au o poveste asemănătoare cu cea a lui Lionel Messi şi a soţiei sale. Harry Kane s-a căsătorit cu marea lui iubire din copilărie, Katie Goodland. Englezoaica a absolvit facultatea de educație fizică și sport. Toto acolo l-a și cunoscut pe golgheterul lui Tottenham.

Katie a continuat pe acest drum și este instructor de fitness. Cei doi au împreună două fetițe și un băiat, dar și doi câini care sunt mascotele familiei: Brady și Wilson. „Am mers la școală împreună, așa că a fost lângă mine toată cariera mea. Bineînțeles, consideră că e un pic o nebunie tot ce se întâmplă. Cred că a apărut și în ziare de câteva ori în timp ce plimba câinii”, a spus Harry Kane despre soţia sa, conform esquire.com.

Atacantul naționalei Angliei a cerut-o în căsătorie în 2017, în timp ce se aflau pe plajă într- vacanță de vis în Bahamas. Harry Kane își petrece tot timpul liber alături de soție și fetele sale. Cei doi s-au căsătorit oficial în 2019. „M-am căsătorit cu cel mai bun prieten al meu”, anunța fotbalistul pe Instagram.

Căpitanul naționalei Angliei glumea că nu va plânge în ziua nunții, dar o va face dacă va câștiga Campionatul European sau Mondial cu naționala Angliei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed