Valentin Mihăilă, gol și două pase decisive pentru Parma în remiza cu Genoa. Ce spune românul despre antrenorul său

Fabion Pecchia a decis să meargă tot meciul pe mâna lui Valentin Mihăilă în meciul Genoa – Parma, scor 3-3, iar acesta nu a dezamăgit.

A fost duelul românilor în Genoa – Parma. Valentin Mihăilă și Dennis Man au evoluat pentru oaspeți, iar la gazde a fost prezent Radu Drăgușin.

Mihăilă (împrumutat de la Atalanta) a reușit să marcheze un gol în minutul 37 și să paseze decisiv în două situații. Pentru Inglese în minutul 21 și pentru Estevez în minutul 89.

Valentin Mihăilă: „Mai avem de muncit”

Românul a vorbit la finalul meciului despre antrenorul său și evoluția echipei.

”Am creat foarte mult în prima repriză, am cedat puțin în a doua repriză, am căutat mingi lungi care nu sunt în caracteristicile noastre. Și până la urmă este un punct pe care îl aducem acasă pentru noi și pentru fanii noștri, suntem fericiți. A fost încă un meci bun, ambele echipe au încercat să joace fotbal.

Și vreau să le mulțumesc fanilor pentru că au fost grozavi astăzi (n.r. sâmbătă). Îmi place felul lui (n.r. antrenorul Pecchia) de a juca, pentru că vrea să înceapă cu construcția de jos, acesta este stilul modern. În repriza secundă am făcut asta mai puțin, dar sperăm să o facem în meciurile următoare. Mai avem de muncit, mai este un drum lung de parcurs”, a declarat Valentin Mihăilă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed