Ucrainenii au tupeu! Ce au putut să spună după umilinţa încasată în faţa României. Au prins aripi după victoria cu Slovacia

Pentru prima dată în istoria unui campionat european, toate echipele din grupa elevilor lui Edi Iordănescu, de la EURO 2024, au același cumul de puncte, și anume trei. România a înregistrat o victorie și un eșec, în cadrul primelor două partide din faza grupelor, la Campionatul European din Germania.

Pentru România urmează duelul direct cu Slovacia, programat pe data de 26 iunie, de la ora 19.00.

Ce au spus ucrainenii după duelul România-Belgia!

În cadrul primelor două dueluri de la EURO 2024, România a reușit să înregistreze un 3-0 cu Ucraina, dar și un 0-2 cu Belgia.

În continuare, ucrainenii vor da piept cu belgienii. Un rezultat pozitiv pentru aceștia este improbabil, având în vedere că tricolorii, cei care i-au învins pe ucraineni, au fost învinși, la rândul lor, de către belgieni.

”Victoria Belgiei în fața României? Da, ne-am uitat la meci. Desigur. Toată lumea se gândea la acest rezultat. Dar înțelegem că indiferent de modul în care joacă belgienii, totul depinde doar de noi. Ne pregătim. Ne bazăm doar pe jocul nostru!”, a spus Georgiy Sudakov, la conferinţa de presă.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed