Totul pentru cea mai scumpă Cupă Mondială. Google se implică și lansează o serie de facilități

Cupa Mondială din Qatar, va lua startul pe 20 noiembrie și va pune față în față cele mai bune echipe naționale din lume.

Motorul de căutare ”Google” se implică și aduce clienților săi o serie de beneficii special create pentru acest eveniment sportiv.

Cupa Mondială din Qatar este evenimentul anului în sport

Google a implementat o serie de facilităţi în mai multe produse ale companiei prin care utilizatorii se vor putea pune la curent cu evenimentele de la Cupa Mondială 2022 din Qatar.

La fel ca şi cazul altor competiţii sportive, la o căutare după „world cup”, motorul de căutare al companiei va afişa informaţii punctuale, precum rezultatele şi programul meciurilor.

În plus, utilizatorii se pot abona la notificări pentru meciurile cu care vor să fie la curent. Pentru asta va exista o pictogramă în formă de clopoţel pe care utilizatorii pot da click.

În acelaşi fel, pot fi urmărite echipele care participă la turneu. Vor fi primite notificări legate strict de echipele respective.

În Chrome pentru Android, utilizatorul poate folosi funcţia „pin live score”. Astfel, rezultatul meciului respectiv va fi afişat în timp real direct pe ecranul principal al telefonului.

Scorurile pentru meciurile de la Campionatului Mondial de Fotbal afişate în Google vor fi însoţite de date statistice şi probabilitatea victoriei, pentru cei care joacă la pariuri.

În colaborare cu FIFA+ şi mai multe televiziuni, Google va afişa şi rezumate video pentru meciuri, însă, acestea ar putea să nu fie disponibile în toate regiunile, în funcţie de drepturile de difuzare.

Acest conţinut va fi evidenţiat şi pe ecranul principal de la Android TV. Sistemul de operare folosit de mai multe modele de televizoare şi de cele mai recente două modele de Chromecast.

În Google Search şi Google Maps vor putea fi descoperite restaurantele unde pot fi văzute meciurile de la ​​Campionatului Mondial. Acestea vor purta o etichetă cu „Showing the World Cup”, conform news.ro

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed