Tot mai aproape de titlu, în NHL: Colorado Avalanche, la o victorie de câştigarea Cupei Stanley

Echipa Colorado Avalanche a învins în deplasare, cu scorul de 3-2 după prelungiri, formaţia Tampa Bay Lightning, miercuri seară, în cel de-al patrulea meci al finalei Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL) şi mai are nevoie de un singur succes pentru a intra în posesia Cupei Stanley, anunță agerpres.

Eroul lui Avalanche a fost Nazem Kadri, care a marcat golul victoriei în cel de-al 12-lea minut din „overtime”, după ce oaspeţii au avut mai multe ocazii importante, nefructificate însă.

Gruparea din Colorado va avea ocazia să cucerească pentru a treia oară titlul de campioană a NHL, după cele obţinute în 1996 şi 2001, dacă va reuşi să se impună în cel de-al cincilea meci al finalei, programat vineri la Denver.

Primele două partide ale finalei NHL s-au disputat pe 15 şi 18 iunie la Denver şi au fost câştigate de Avalanche (4-3 după prelungiri şi 7-0), înainte ca Lightning, campioană din 2020 şi 2021, să revină şi să se impună cu 6-2 în cel de-al treilea joc, desfăşurat pe 20 iunie în Florida.

În cazul în care Tampa Bay Lightning va reuşi să câştige meciul al cincilea, finala va putea fi tranşată în următoarele două partide, programate pe 26 iunie (la Tampa) şi 28 iunie (la Denver).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed