Spaniolii se tem de Simona Halep! anunţul momentului despre româncă. Fostul lider mondial revine în circuitul WTA

Spaniolii se tem de Simona Halep! anunţul momentului despre româncă. Fostul lider mondial revine în circuitul WTA după ce a reuşit să scape de coşmarul cazului de dopaj. Simona a distrus la TAS suspendarea de 4 ani primită în primă instanţă.

Simona Halep revine pe cai mari în tenis. A primit invitaţie la Miami şi şi-a aflat deja prima adversară.

Spaniolii se tem de Simona Halep!

Simona Halep va juca împotriva ibericei Paula Badosa. Presa din Spania a reacţionat imediat după ce s-a aflat că cele două se vor confrunta în runda inaugurală de la Miami. Românca provoacă teamă în rândul jurnaliștilor iberici.

Publicațiile spaniole spun că meciul din primul tur de la Miami Open va fi o provocare pentru Paula Badosa, asta deși românca nu a mai evoluat de multă vreme. Simona revine în circuit, după o absență de 16 luni cauzată de scandalul de dopaj în care a fost implicată.

Halep s-a mai întâlnit de două ori cu iberica, pe care a învins-o în ambele dueluri, disputate în anul 2022. Halep a câștigat în turul secund la Madrid, cu 6-3, 6-1, apoi la Wimbledon, în optimi, cu 6-1, 6-2.

Dacă va reuși să treacă de Badosa, Simona Halep va juca în turul 2 cu Aryna Sabalenka, locul doi mondial. „Românca revine în competiție după scandalul de dopaj care a ținut-o departe de tenis din august 2022. Morbiditatea a fost servită în primul tur de la Miami Open. Iar Simona Halep își va face revenirea oficială împotriva Paulei Badosa. Va trebui să vedem cum va concura (n.r. – Paula Badosa) împotriva unei rivale dornice să revină la ceea ce a fost”, spun cei de la Marca.

„Tragere la sorți explozivă la Miami: Badosa. Nu a mai jucat din februarie, de la Dubai. Va încerca să revină la Miami, unde a avut parte de o tragere la sorți explozivă. Va avea un meci morbid, cu Simona Halep, a cărei suspendare a fost redusă”, au scris și cei de la Mundo Deportivo.

Celelalte trei reprezentante ale țării noastre de la Miami Open și-au aflat și ele adversarele. Ana Bogdan (65 WTA) o va întâlni pe Katerina Siniakova (Cehia, 41 WTA). Jaqueline Cristian (82 WTA) se va duela cu Diane Parry (Franța, 61 WTA). Sorana Cîrstea (22 WTA), calificată direct în turul secund, va evolua contra câștigătoarei dintre Sloane Stephens (SUA, 44 WTA) și Angelique Kerber (Germania, 607 WTA).

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed