Bogdan Lobonţ, apărat de un fost coleg! Antrenorul celor de la Rapid a fost jignit fără motiv: ‘Merită mai mult respect

Bogdan Lobonţ, apărat de un fost coleg, după ce a fost jignit fără să merite. Fostul atacant este de părere că tehnicianul merită mult mai mult respect datorită carierei sale desăvârșite din fotbal.

În acest sezon de play-off, Rapid nu a înregistrat nici o victorie, iar din cauza acestui lucru, toată vina a căzut în spatele lui Bogdan Lobonț, antrenorul care a fost numit principal în urma demiterii lui Cristiano Bergodi.

Bogdan Lobonţ, apărat de un fost coleg!

În urma atacurilor la adresa lui Bogdan Lobonț, Claudiu Niculescu, fostul coleg al tehnicianului, de la Dinamo, din perioada 2001-2002, îi sare în apărare.

Fostul tehnician de la Șelimbăr este de părere că Lobonț merită foarte mult respect, mai ales că este unul dintre cei mai mai portari pe care România i-a avut.

”Toată lumea își asumă alegerile în viață. Lobby cunoaște foarte bine presiunea unui club ca Rapid. A sperat și e normal să spere. Avea încredere că poate rămâne din vară. Ceea ce i se întâmplă este nemeritat. El a rămas într-un moment greu.

Nu cred că merită să fie jignit. E unul dintre cei mai mari portari pe care România i-a avut. Merită mai mult respect. El știe cel mai bine ce va face din vară. Dacă va continua sau dacă se va întoarce ca antrenor cu portarii”, a declarat Claudiu Niculescu, la digisport.ro.

Reacția clubului, în urma declarațiilor lui Robert Niță

”Suntem neplăcut surprinși să vedem ‘atacurile’ din ultima vreme la adresa lui Bogdan Lobonț, antrenorul nostru, un om care a scris istorie pentru Rapid.

Bogdan este un profesionist desăvârșit. A preluat funcția de antrenor principal la Rapid într-un moment greu, după patru înfrângeri consecutive, și și-a pus în slujba clubului experiența acumulată la cluburi ca Ajax Amsterdam, AS Roma, Fiorentina sau chiar la Rapid. Unde a și intrat în istorie, luând titlul ca jucător, în 1999. A lucrat cu mari antrenori ai fotbalului, terminând școala de antrenori la Coverciano. Chiar dacă nu a profesat foarte mult ca „principal”, filosofia sa în antrenorat este una pozitivă și modernă.

‘Lobby’ are toată susținerea clubului în acest final de sezon, iar autoritatea sa la cârma echipei este fără dubii.

Surprinderea este cu atât mai mare cu cât unul dintre aceste atacuri a venit de la Robert Niță, un fost jucător la Rapid, care cunoaște atât de bine spiritul clubului.

Chiar dacă nu trecem printr-un moment foarte bun din punct de vedere sportiv, sperăm ca în ultimele două runde din acest Play-Off să avem parte de susținerea tuturor celor care iubesc cu adevărat Rapidul!”, a transmis Rapid într-un comunicat oficial.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed