Gică Hagi, avertizat de Gigi Becali! Nu mai are nicio șansă. Latifundiarul din Pipera așteaptă duelul cu Mircea Lucescu

Gigi Becali nu-și mai încape în piele de bucurie pentru că echipa sa a luat titlul după nouă ani de pauză. Se știe că omul de afaceri se implică în tot ce se întâmplă la clubul său, chiar și în alcătuirea primului 11, sau în schimbările făcute în timpul meciului.

Gigi Becali a vorbit despre antrenorii din Superliga, dar și despre posibila sosire a lui Mircea Lucescu la Rapid.

Gigi Becali așteaptă duelul cu Mircea Lucescu

Omul de afaceri recunoaște că și-ar fi dorit ca Lucescu să vină la FCSB, dar nu a îndrăznit să-i propună niciodată.

„Nu i-am propus niciodată lui Lucescu să vină la FCSB. Nu am îndrăznit, deși aș fi vrut.

Lucescu este cel mai mare, am considerat că nu vine Lucescu fără un milion, nu îi poți da atât unui antrenor. Dacă îi dă un milion, eu zic că vine. Însă Lucescu nu este omul care să vină doar pe salariu.

Trebuie să îi dai și șapte milioane pentru transferuri. Șucu are bani. Dacă vrea să facă asta, o face. Lucescu e cel mai mare, însă acum întâlnește o piatră tare, pe unul mult mai tare ca el.”, a spus Becali.

„Eu glumesc și lumea o ia în serios”

Gigi Becali se compară cu antrenorii din Superliga, după ce echipa sa a luat titlul în acest sezon. Omul de afaceri vorbește despre competiția care va fi între tehnicieni, ținând cont că Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj, iar Dan Șucu îl vrea pe Mircea Lucescu. 

 „Nu prea aveam antrenori. A venit Dan Petrescu, vine Mircea Lucescu, este competiția intensă. Gâlcă nu este de talia mea. Vorbesc de Hagi, Petrescu, Lucescu. De exemplu, hai să îl luăm pe Gică, eu nu sunt nici la unghia lui mică.

Aici e vorba de bani. Noi glumim acum. Ce am făcut eu?! Gică e cel mai mare la ora asta, poate chiar mai mare și ca Lucescu, nu avem de unde să știm asta. Lucescu a făcut cu bani ce a făcut, Gică fără. Dar cât să faci? A luat două campionate, să zică mulțumesc! Se termină untul, a scos tot ce se putea din jucători, însă s-a terminat.

 Eu fac și eu acolo niște schimbări și gata, dar sunt de la Dumnezeu. Ochiul stăpânului simte ce este la el în curte. Ce antrenor să fiu? Doamne ferește! Eu glumesc și lumea o ia în serios”, le-a mai spus Gigi Becali jurnaliștilor în interviul acordat la Palatul din Aleea Alexandru.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed