Sorana Cîrstea s-a dezvănțuit. Ce a făcut în meciul cu Ekaterina Alexandrova de la Cincinnati

Sorana Cîrstea (33 de ani, locul 31 WTA) nu a avut nicio problemă în meciul cu Ekaterina Alexandrova, locul 21 mondial.

Românca s-a calificat noaptea trecută în turul secund al turneului WTA1000 de la Cincinnati și o va întâlni pe Maria Sakkari (8 WTA).

Sorana Cîrstea a zdrobit-o pe Ekaterina Alexandrova

Jucătoarea din Târgoviște nu a avut nicio problemă la Cincinnati unde s-a calificat în turul doi. Sori a învins-o pe Ekaterina Alexandrova, locul 21 mondial, în doar 58 de minute, scor 6-0, 6-2. Românca a încheiat primul set în 21 de minute. Apoi, a avut unele mici probleme în actul secund și în care a pierdut două game-uri la rând. A revenit însă și nu i-a mai dat adversarei sale nicio șansă.

În turul următor, o va întâlni pe Maria Sakkari. Meciul este programat în această seară, în jurul orei 21:00.

Sorana a învins-o pe Sakkari în precedentele lor confruntări. În aprilie 2017 la Istanbul și februarie 2018 la Doha.

România a avut două reprezentante pe tabloul principal al turneului de la Cincinnati, Ohio.

Irina Begu (32 de ani, locul 39 WTA) a fost însă eliminată de Marie Bouzkova (#35 WTA), 2-6, 2-6.

Turneul de la Cincinnati este dotat cu premii în valoare de 2.788.468 de dolari și este ultima competiție înainte de US Open.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed