Simona Halep s-a dezlănţuit! Atac devastator la adresa celor de la ITIA: ‘Trăiesc un purgatoriu’ + Ce urmează să facă sportiva

Simona Halep a reacționat după ce a aflat că a fost suspendată 4 ani. Campioana de la Roland Garros și Wimbledon a postat un comunicat pe Instagram.

ITIA a făcut anunțul în această după-amiază. Decizia nu este definitivă, jucătoarea de tenis putând să meargă la TAS. 

Simona Halep s-a dezlănţuit

Simona Halep a avut o reacție dură după ce a aflat că a fost suspendată 4 ani. Jucătoarea de tenis a explicat ce s-a întâmplat.

„Cred într-un sport curat. În aproape două decenii de tenis profesionist și sute de turnee de jucate, două titluri de Grand Slam, am oferit 200 de teste de sânge și de urină pentru a depista eventualele substanțe interzise.

Toate au fost curate până pe 29 august 2022. Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele și a fizioterapeutului, oameni care în care mare încredere, mi-am ajustat suplimentele nutritive.

Niciunul dintre ingrediente nu a conținut vreo substanță interzisă din ce știm noi – și tribunalul a fost de acord. Unul dintre ele a fost contaminat cu roxadusatat. Am fost testată săptămânal pe durata anului 2023 după testul inițial pozitiv, toate celelalte probe au fost negative. În ciuda acestei dovezi, ITIA a adus în discuție iregularități din pașaportul său biologic.

Asta doar după ce grupul lor de experți mi-a aflat identitatea, iar doi dintre cei trei și-au schimbat dintr-odată opinia în favoarea acuzațiilor ITIA.

ITIA s-a bazat doar pe opiniile acestor experți care s-au uitat la parametri sângelului meu – au fost timp de 10 ani în aceeași termeni. Acest grup a ignorat faptul că nicio substanță interzisă nu a fost vreodată găsită în probele mele de sânge sau de urină, excepție făcând cea din 29 august cu roxadustat, care a fost prezentată într-un nivel extrem de scăzut.

Luând în considerare faptul că înainte cu 3 zile rezultatul fusese negativ, e clar că am fost expusă accidental”, a scris Simona Halep.

Comunicatul postat de ITIA

„ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, din cauza încălcării Programului Anti-Doping. Dubla campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită vinovată pentru două încălcări separate. Prima, cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022. A doua este legată de iregularitățile din pașaportul său biologic.

Tribunalul Independent Sports Resolutions, întrunit pe 28 și 29 iunie 2023 la Londra, a ascultat opiniile specialiștilor și pe cele ale reprezentanților lui Halep. Halep în persoană a prezentat dovezi în fața curții. Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a găsit-o vinovată pe jucătoare pentru încălcarea a două articole:

– prezența roxadustatului în proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open
– folosirea unei substanțe sau unei metode interzise pe durata anului 2022, rezultat bazat pe colectarea a 51 de probe de sânge oferite de jucător prin programul antidoping.

Tribunalul a transmis că nu există niciun motiv să pună sub îndoială concluzia unanimă la care au ajuns cei 3 experți. Concluzia a fost că „cel mai probabil dopajul” este explicația pentru iregularitățile găsite în cazul lui Halep. Tribunalul a ascultat argumentul Simonei Halep, că un supliment ar fi fost contaminat, dar asta nu ar fi putut determina volumul de roxadustat prezent în proba pozitivă”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed