Sekou Mara a ales să plece de la Bordeaux pentru Southampton

Atacantul francez Sekou Mara, de la Bordeaux, a semnat un contract de patru ani cu clubul englez de fotbal Southampton din Premier League, transmite DPA.

Mara, 19 ani, internaţional francez Under-21, juca la Bordeaux din 2017 şi a marcat şase goluri în sezonul trecut. El a mai evoluat la Paris Saint-Germain şi Boulogne-Billancourt, conform agerpres.ro.

Francezul devine al şaselea transfer al verii pentru ”sfinţi”, după portarii Gavin Bazunu, Mateusz Lis, fundaşul Armel Bella-Kotchap, mijlocaşii Romeo Lavia şi Joe Aribo.

”Sunt foarte fericit că am semnat pentru Southampton, care mi-a dat o şansă bună de a progresa. Sunt un jucător tânăr şi trebuie să muncesc. Cred că Southampton este cel mai bun club pentru a mă dezvolta şi a progresa printre cei mai buni. Abia aştept să joc şi să înscriu goluri pentru această echipă”, a declarat Mara.

Southampton, pregătită de Ralph Hasenhuttl, joacă în prima etapă a Premier League contra lui Tottenham, în deplasare, pe 6 august.

Suma de transfer, estimată la 13 milioane de euro de presa franceză, a reprezentat un colac de salvare pentru Bordeaux, care risca altfel retrogradarea în liga a treia din cauza datoriilor. Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv din Franţa (CNOSF) a dat luni un aviz favorabil menţinerii clubului Girondins Bordeaux în liga secundă a campionatului Franţei, decizie venit după patru zile de audieri.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed