Scandal uriaş la Dinamo! Ionuţ Lupescu s-a dezlănţuit. Atac devastator la adresa unui fost şef al clubului

Scandal uriaş la Dinamo! Ionuţ Lupescu s-a dezlănţuit. Atac devastator la adresa unui fost şef al clubului. Îl consideră principalul vinovat pentru problemele pe care le-a avut echipa din Ştefan cel Mare.

Dinamo a câştigat un meci important la tribunal. A reuşit să scape de datorii de 7 miliooane de euro prin aprobarea planului de reorganizare. Insolvenţa i-a scăpat, din nou pe câini de faliment.

Scandal uriaş la Dinamo!

Chiar şi aşa, la Dinamo nu e linişte. Fosta glorie a clubului, Ionuț Lupescu, s-a dezlănţuit. A vorbit despre situația de la Dinamo și modul în care clubul s-a degradat în ultimii ani. A arătat cu degetul un fost şef al clubului.

Lupescu a vorbit despre implicarea lui Nicolae Badea, fostul președinte al Consiliului de Administrație de la gruparea din Ștefan cel Mare. Îl consideră vinovat pe acesta pentru situația în care se află clubul.

Mai mult, pentru a-și susține argumentele, Lupescu a făcut o comparație cu Arsenal Londra și perioada în care Arsene Wenger era la echipa londoneză, iar suporterii englezi cereau plecarea sa, conform prosport.ro.

„N-am nicio discuție cu Badea. Eu consider că este omul cu cea mai mare vină pentru că această societate Dinamo este unde este. Îți dau un exemplu: Arsene Wenger, înainte să plece, după 20 și ceva de ani, în momentul în care și suporterii îi cereau să plece, a zis: ‘Fac trei lucruri și plec: fac o academie, un stadion și vă las și cash în bancă’.

La Dinamo, după 15-20 de ani sub conducerea lui Nicolae Badea, s-a întâmplat ceva din astea trei? Nu. În schimb, societățile tuturor acționarilor din 2005 au mers fantastic. Doar societatea Dinamo a fost distrusă complet. Mă refer la societățile celor care, la momentul respectiv, erau acționari la Dinamo. Tuturor le-a mers bine, doar la Dinamo a fost dezastru. Ce management e ăsta?”, a declarat Ionuț Lupescu conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed