Scandal la finalul meciului cu Bosnia! Tricolorii, huiduiţi de ultraşi. Denis Alibec, în centrul atenţiei

Scandal la finalul meciului cu Bosnia! Tricolorii au fost huiduiţi de ultraşii care i-au încurajat pe toată durata partidei. Denis Alibec, intrat pe final de meci, a fost în centrul atenţiei.

Bosnia – România 0-1 și tricolorii rămân fără punct după primele două runde din Liga Națiunilor. Ultrașii „tricolori” au cerut explicații la finalul eșecului de la Zenica, nervoşi pentru parcursul dezastruos al naţionalei lui Edi Iordănescu.

Ultrașii din gruparea „Uniți sub Tricolor” au reacționat dur la finalul eșecului de la Zenica. I-au înjurat pe fotbaliștii „tricolori”, iar căpitanul Vlad Chiricheș a luat atitudine.

Fundașul lui Sassuolo le-a cerut suporterilor să înceteze cu înjurăturile, apoi și-a trimis colegii spre vestiare. Lucrurile deja se inflamaseră pentru că Denis Alibec și Octavian Popescu s-au numărat printre „tricolorii” care n-au acceptat atitudinea galeriei, anunţă gsp.ro.

Atacantul s-a lovit în minutele de final și era cu nervii întinși la maxim, fiind potolit cu greu de căpitanul Chiricheș. Tavi Popescu a fost calmat de Hanca. Scandalul a fost întreţinut şi de căpitanul celor de la FCSB, Florin Tănase, mai spune sursa citată.

„Suporterii trebuie să înțeleagă un lucru. Avem nevoie să ne întărim psihicul. Doar cu ajutorul lor putem să ne revenim. Știu că în Giulești ne vor susține, cunosc atmosfera de acolo”, a spus Edi Iordănescu, la finalul meciului.

Tricolorii au avut parte în Bosnia de o galerie formată din circa 300 de fani. La meci au fost prezenţi peste 7.000 de spectatori.

11 iunie: România – Finlanda, ora 21:45, stadion Giulești (în direct pe Antena 1, liveTEXT pe GSP.ro)

14 iunie: România- Muntenegru, ora 21:45, stadion Giulești (în direct pe PrimaTV, liveTEXT pe GSP.ro)

După această nouă înfrângere, România a rămas lanternă roşie a grupei, cu 0 puncte după două etape. Pe primul loc se află Finlanda şi Bosnia, la egalitate de puncte, 4, iar pe 3 este Muntenegru, cu 3 puncte.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed