Înfrângerea suferită de Rapid în fața celor de la Hermannstadt i-a înfuriat pe unii suporteri și spiritele s-au încins.
La pauză doi fani s-au luat la harță și unul a fost evacuat de jandarmi. Scandalul a continuat însă și afară. Potrivit GSP.ro, bărbatul nu a dorit să vorbească cu polițiștii și a încercat să intre din nou pe stadion. A fost oprit însă de forțele de ordine. În final a reușit totuși să se întoarcă în tribune.

Jandarmii au întocmit un proces verbal, dar bărbatul a refuzat să-l semneze, iar oamenii legii spun că acesta va fi interzis pe stadioane timp de șase luni.
După scandalul pe care l-a făcut bărbatul s-a întors la locul său și a urmărit meciul până la final. Acesta ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice.