Şahtior Doneţk a rămas fără antrenor: Italianul De Zerbi și-a reziliat contractul

Clubul ucrainean de fotbal Şahtior Doneţk a oficializat, luni dimineaţă, plecarea antrenorului italian Roberto De Zerbi, care a preluat banca tehnică în mai 2021, informează cotidianul L’Equipe, potrivit agerpres.

În timp ce Şahtior nu a mai jucat un meci oficial din 18 februarie, din cauza invaziei ruse în Ucraina, Roberto De Zerbi a decis, de comun acord cu conducerea, să părăsească clubul, iar anunţul a fost făcut luni dimineaţă de echipa ucraineană.

„Merci Mister!”, a titrat clubul din Donbas pe site-ul internet, pentru a-i mulţumi antrenorului care în 30 de meciuri disputate a câştigat 20.

Tehnicianul italian a preluat la începutul sezonului trecut banca tehnică a lui Şahtior pentru un sezon, care însă nu a ajuns la final din cauza invaziei ruse din Ucraina începută pe 24 februarie. Campionatul, suspendat, a fost stopat oficial, fără ca titlul de campioană să fie atribuit.

Şahtior, deja constrânsă să plece din Doneţk în 2014, după primele ciocniri între armata ucraineană şi forţele pro-ruse din Donbas, se afla în poziţia de lider la momentul opririi, poziţie sinonimă cu calificarea pentru tururile preliminare ale Ligii Campionilor.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed