S-a aflat adevărul despre vedeta lui Adrian Mititelu! Impresarul lui Bahassa a dat cărţile pe faţă. Gigi Becali îl vrea la FCSB

S-a aflat adevărul despre vedeta lui Adrian Mititelu! Impresarul lui Bahassa a dat cărţile pe faţă. Gigi Becali îl vrea la FCSB din cauza nemulțumirilor pe care le are cu privire la mai mulți jucători de la echipă.

Gigi Becali vrea neapărat să aducă doi jucători noi la echipă în perioada de mercato din iarnă, iar Yassine Bahassa se află în ultimul an de contract cu FCU Craiova.

Impresarul lui Bahassa a dat cărţile pe faţă

Agentul lui Yassine Bahassa i-a transmis lui Gigi Becali că, dacă dorește transferul jucătorului, trebuie să facă o ofertă de nerefuzat, deoarece francezul încă se află sub contract cu echipa lui Adrian Mititelu.

”Este foarte simplu, am semnat un an plus încă un an cu domnul Mititelu, astfel că al doilea an, 2023-2024, a fost activat de FCU din noiembrie 2022. Prin urmare, atât în mintea jucătorului, cât și în mintea mea, mai aveam un an de contract. E foarte important în fotbal ca toate părțile să-și respecte cuvântul.

În niciun moment, Yassine sau eu nu am luat în considerare opțiunea de a pleca liber de contract de la FCU. Dacă cineva dorește să-l achiziționeze pe Yassine, trebuie să ia legătura cu domnul Mititelu sau să mă contacteze pe mine pentru a putea depune o ofertă domnului Mititelu. Lucrurile sunt simple și clare”, a declarat M’Sendo Kololo pentru gsp.ro.

Adrian Mititelu Jr: ”Nu e posibil acest lucru”

Adrian Mititelu Jr, fiul patronului de la FCU Craiova, a transmis că, Yassine Bahassa nu va ajunge gratis la FCSB. Acesta este încrezător că jucătorul va accepta să prelungească contractul cu echipa din Bănie.

”Nu e posibil acest lucru (n.r.- să meargă gratis la FCSB), eu zic că nu. Noi putem să-i propunem o nouă ofertă, momentan nu sunt ultimele 6 luni de contract. Până la urmă fiecare își dorește să ia jucători. Eu spun că Bahassa va fi jucătorul nostru. S-a mai scris și de Bauza, sunt aberații.

Normal, jucător care face diferența, fiecare echipă și l-ar dori dacă ar putea. Pentru orice jucător există o sumă corectă. Așa cum prețurile jucătorilor la FCSB sunt foarte înalte, așa sunt și la Craiova. Nu la nivelul acela, puțin mai joase. Orice jucător care vine la Craiova sau FCSB are deja cota mai mare. La FCSB dacă înscrii două goluri îți crește cu 1 milion cota”, a spus Mititelu Jr, conform Fanatik.

Cota de piață a lui Bahassa este de 700 de mii de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt. Pentru echipa alb-albastră, francezul a reușit să ofere 2 assist-uri, în 14 meciuri din actualul sezon din Superliga.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed