Răsturnare de situație, în scandalul de la Manchester City: Guardiola a luat o decizie radicală

Scandalul în care este implicată Manchester City ar putea căpăta o nouă turnură, iar Pep Guardiola pregătește lovitura pentru șefii de pe Etihad.

Spaniolii de la Sport.es anunță faptul că managerul Pep Guardiola ar vrea să plece la finalul sezonului.

Guardiola, lovitură devastatoare pentru club

Pep Guardiola este dorit pe banca naționalei Braziliei. Jurnaliștii de la Sport.es scriu faptul că spaniolul ar dori să profite de oportunitate pentru a scăpa din infernul care se anunță la Manchester City.

„Pep Guardiola este prima opțiune a Federației Braziliene de Fotbal, după criza apărută la Manchester City, club care este implicat într-unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria fotbalului englez.”

Conform sursei citate, Brazilia va aștepta până în luna iunie pentru a-și numi viitorul selecționer, ceea ce înseamnă că, teoretic, Pep Guardiola își va putea încheia sezonul la cârma lui Manchester City.

„Brazilia rămâne decisă să rupă tradiția și să-și aducă un selecționer străin, care să modernizeze întreaga structură sportivă, care include și echipele de tineret. Conducerea lui Manchester City se așteaptă ca Guardiola să plece, mai ales că antrenorul i-a avertizat pe englezi încă de anul trecut că va demisiona, dacă va afla că a fost mințit în legătură cu finanțele clubului.”, mai susține sport.es.

Pep Guardiola îi amenință pe șefii lui City

În 2020, când au fost primele probleme la Manchester City, Pep Guardiola amenința că va pleca de la club, dacă va fi mințit.

”De ce îi apăr pe oamenii din club? Pentru că lucrez cu ei. Când sunt acuzați de ceva, le zic: `Spuneți-mi despre ce e vorba`. Iar ei îmi explică și îi cred.

Apoi le spun: `Dacă mă mințiți, mâine nu o să mai fiu aici. Voi pleca și nu voi mai fi prietenul vostru. Am încredere în voi 100% încă din prima zi, de aceea apăr clubul`”, spunea Guardiola anul trecut.

Ingineriile financiare făcute de City

Manchester City, campioana en-titre a Angliei, este anchetată pentru că ar fi încălcat de 100 de ori fair-play-ul financiar.

Ancheta în cazul celor de la Manchester City a început în decembrie 2018, conform thesun.co.uk.

Manchester City este acuzată că a ascuns adevărata sursă a unor venituri de milioane de lire sterline.

Acești bani, despre care se pretinde că ar fi fost venituri legitime din sponsorizări de la companii din Golf, printre care Etihad Airways și giganții de investiții Aabar, se presupune că ar fi provenit de fapt direct de la proprietarii clubului, Abu Dhabi United Group.

De asemenea, City este acuzată că l-a plătit efectiv pe Mancini prin două conturi separate. Salariul oficial de 1,45 milioane de lire sterline prin intermediul registrelor contabile ale clubului. Restul de 1,75 milioane de lire sterline prin intermediul clubului din Abu Dhabi al șeicului Mansour, Al Jazira.

Un alt set de acuzații susține că City nu a reușit să „includă detalii complete privind remunerația jucătorilor” – salariile – pentru o perioadă de șase ani începând din sezonul 2010-11.

City este apoi acuzată de încălcarea regulilor Ligii prin nerespectarea regulamentelor Uefa Financial Fair Play – acuzații care au adus inițial clubului o interdicție de doi ani în Liga Campionilor în 2020, înainte ca acest verdict să fie anulat de Curtea de Arbitraj Sportiv.

De asemenea, experții juridici din Premier League au depus acuzații că City a încălcat regulamentele de „profitabilitate și sustenabilitate” ale Premier League timp de trei sezoane până în sezonul 2017-18.

Și poate cel mai grav a fost ultimul set de acuzații, susținând că clubul „nu a cooperat” din „decembrie 2018 până în prezent” cu ancheta Premier League, inclusiv prin faptul că nu a „furnizat documente și informații cu bună credință”.

Pedepsele posibile pentru Manchester City

Manchester City riscă mai multe sancțiuni, cea mai dură fiind retrogradarea din Premier League.

Există însă și pedepse mai blânde cum ar fi depunctarea sau interdicția la transferuri.

În orice caz, experții din fotbalul britanic susțin că Manchester City nu are cum să scape. Dosarul împotriva lor este unul extrem de solid și clubul va primi o sancțiune foarte dură.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed