Radu Drăguşin, direct în istorie! Românul, prezentat spectaculos. Detalii de ultimă oră despre mutarea iernii / Video

Radu Drăguşin, direct în istorie! Românul a avut parte de o prezentare spectaculoasă la Tottenham. Fundașul a fost transferat de la Genoa pentru o sumă care ajunge cu tot cu bonusuri la aproximativ 30 de milioane de euro. Astfel, a devenit cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc.

Fanii așteptau momentul de mai multe ore. După ce și-au pierdut răbdarea au postat o mulțime de mesaje.

Radu Drăguşin, prezentat spectaculos

Așteptarea a luat sfârșit. Radu Drăguşin a fost prezentat oficial de Tottenham, formație cu care a semnat un contract până în 2030.

Fundașul în vârstă de 21 de ani este al patrulea român care joacă la această echipă, după Gică Popescu, Ilie Dumitrescu și Vlad Chiricheș. Cota de piață a lui Drăgușin este în acest moment de 20 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Internaționalul român a jucat în acest sezon 22 de meciuri pentru Genoa și a marcat două goluri.

Fanii au așteptat ca prezentarea să fie făcută mult mai devreme, dar o neînțelegere între jucător și Genoa a amânat lucrurile.

”Erau niște detalii de pus la punct cu Genoa. S-au rezolvat și îl vor anunța pe Radu curând la Tottenham. Avea de luat niște bonusuri la Genoa. M-a uimit treaba asta, dar nu mai contează. Au luat 30 de milioane și negociază la câteva zeci de mii. Actele sunt semnate.

Trebuie să le semneze și el. O să îl anunțe. A făcut vizita de ieri. Eu așteptam la 9 dimineața să îl anunțe, dar am dormit. Ți-am spus care a fost problema. Dacă semnau, trebuiau să îi dea bonusurile. Până nu renunța el la ele…”, a explicat Florin Manea, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed