Probleme pentru Denis Drăguș la Gaziantep! Tricolorul a ieşit accidentat la ultimul meci din campionatul turc. Edi Iordănescu trebuie să ştie ce se întâmplă cu elevul său. Înainte de a fi schimbat, jucătorul român marcase.
Echipa la care evoluează Denis Drăguș, Gaziantep a fost învinsă de Trabzonspor, scor 2-4, în etapa cu numărul 34 din Superliga Turciei. În minutele de prelungire, românul a fost schimbat după ce a acuzat o accidentare.
Probleme pentru Denis Drăguș!
Denis Drăguș (24 de ani) a fost unul dintre marcatorii partidei. Tot un român a marcat și primul gol. Este vorba despre Deian Sorescu, cel care a deschis scorul în minutul 12. A doua repriză a fost cu totul diferită de prima. Gaziantep a încasat patru goluri și a fost învinsă de Trabzonspor.
La interviul dat după meci, Drăguș a anunțat că nu este nimic grav, iar accidentarea nu îi provoacă probleme. Atacantul face parte din lotul echipei naționale pentru EURO 2024, iar o accidentare ar fi fost crucială.
„Am jucat foarte bine în prima repriză, dar nu am putut gestiona presiunea din a doua parte. Am primit gol după gol.
Trebuie să ne concentrăm mai bine și să fim mai buni la meciurile care urmează. Mai avem patru jocuri în față, vom da totul pentru a câștiga și a ne salva de la retrogradare”, a spus Drăguș, potrivit presei din Turcia.
După înfrângerea cu Trabzonspor, Gaziantep ocupă locul 16, primul deasupra ultimului loc retrogradabil, cu 34 de puncte după 34 de etape.