Probleme mari pentru Nicolae Dică! Dezvăluire dureroasă înaintea meciului cu Silkeborg. Gigi Becali a confirmat

Probleme mari pentru Nicolae Dică! Dezvăluire dureroasă înaintea meciului cu Silkeborg. Gigi Becali a confirmat tot ce s-a întâmplat. Vicecampioana nu se poate baza pe mai mulţi titulari în returul din Conference League.

Dacă în tur FCSB a jucat cu rezervele în Danemarca, acum echipa lui Nicolae Dică nu se poate baza pe mai mulţi titulari cu probleme.

Probleme mari pentru Nicolae Dică!

Nicolae Dică vrea să spele ruşinea din meciul tur cu Silkeborg, dar problemele de lot îi dau mari bătăi de cap. Sunt mari probleme mai ales în defensiva vicecampioanei înaintea meciului FCSB – Silkeborg.

Nicolae Dică va alinia azi cea mai bună echipă pe care o are la dispoziție. Totuşi, piese grele din apărare vor lipsi la returul cu danezii. Cuplul de fundaşi centrali, Tamm – Dawa nu vor fi pe Arena Naţională. Ambii acuză probleme, ceva mai serioase estonianul, care s-a pregătit separat de restul lotului.

Camerunezul ar putea juca. „Știu cine joacă, știu în mare echipa. Avem ceva probleme la fundașii centrali. Nu știu cum vor fi Dawa și Tamm, s-ar putea ca Dawa să fie bine. Se fac eforturi. Să vedem ce zice doctorul”, a explicat Gigi Becali.

În cazul în care ambii vor absenta din formula de start, cel mai probabil locul lor va fi luat de Bouhenna și Haruț. Nici Radunovic nu va fi apt pentru acest meci. S-a accidentat în partida cu Petrolul din campionat și nu va fi forțat pentru jocul cu danezii.

Omrani, Nikolov și Șut s-au pregătit şi ei separat. Primii doi nu sunt incluşi pe lista UEFA, iar ultimul este încă în refacere după o accidentare mai veche. Nici Florinel Coman nu va juca. „Florinel are mici probleme. Dică a zis că ar fi bine să nu joace. Dacă el zice așa, așa să fie”, a mai spus patronul FCSB.

„Ne aşteaptă o partidă grea, cu un adversar foarte bun, care joacă un fotbal ofensiv. E o echipă cum rar am văzut în ultima perioadă să aibă posesie şi agresivitate. Trebuie să facem totul perfect! În Danemarca am avut şi ghinion că am luat două goluri în primele 7 minute. Dacă joi obţinem victoria, ne putem gândi şi la paşii următori”, a spus Nicolae Dică.

Echipa probabilă FCSB: 32. Târnovanu – 2. V. Crețu, 6. Haruț, 29. Bouhenna, 28. Pantea – 27. Olaru, 18. Edjouma, 10. Oct. Popescu – 98. Cordea, 96. Compagno, 11. Miculescu

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed