Probleme mari pentru Dan Şucu! De ce nu-l poate da afară imediat pe Cristiano Bergodi. I-a găsit deja înlocuitor

Probleme mari pentru Dan Şucu! S-a aflat de ce nu-l poate da afară imediat pe Cristiano Bergodi. I-a găsit deja înlocuitor. Italianul nu-şi dă demisia de la Rapid, aşteaptă să fie debarcat pentru a încasa clauza de reziliere de 200.000 de euro.

Dan Şucu vrea să scape de Cristiano Bergodi, dar nu i-ar plăti suma pe care o vrea italianul. În acelaşi timp, Marius Şumudică se încălzeşte pe margine.

Probleme mari pentru Dan Şucu!

Dan Şucu i-a decis deja soarta lui Cristiano Bergodi. Vrea să-l dea afară pe italian după ce Rapid a ajuns ciuca bătăilor în play-off-ul de Superliga, conform digisport.ro. Giuleştenii riscă să rateze şi podiumul, dar şi calificarea în Conference League.

Nici Bergodi nu îşi mai vede viitorul la Rapid, dar plusează. Vrea clauza de reziliere de 200.000 de euro şi nu-i dă demisia, mai spune sursa citată. Șucu, Victor Angelescu şi Daniel Niculae vor avea o nouă ședință marți la prânz, în care tema nu va fi ce se întâmplă cu Bergodi, ci modul în care acesta va pleca de la Rapid.

99,9 la sută, Bergodi va fi demis și rămâne de văzut în ce condiții se va produce despărțirea. Au vrut să-l dea afară după înfrângerile cu CSU Craiova, scor 0-1 și CFR Cluj, 1-4, dar au hotărât să-i mai dea credit.

Ca să plece, italianul cere achitarea întregii clauze de reziliere, adică 200.000 de euro, plus bonusul de performanță! Adică banii pentru obiectivul îndeplinit, locurile 1-3.

La începutul sezonului, după plecarea lui Mutu, echipa a câștigat o singură dată în primele cinci etape, iar din noiembrie, după 2-0 cu FCSB, a urmat o serie de 7 partide fără victorie. Acum sunt 4 înfrângeri la rând și tot după o victorie cu FCSB, scor 4-0 de data aceasta.

În locul lui Bergodi, după ce vor reuşi să scape de italian, giuleştenii vor să-l aducă pe Marius Şumudică. Acesta este liber de contract după despărţirea de Gaziantep. Momentan, nu se ştie dacă acesta va fi pe bancă la derby-ul cu FCSB care se va juca sâmbătă seara, de la ora 20.30, pe Arena Naţională.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed