‘Prințișorul Craiovei’, dezvăluiri neașteptate. Cum este, de fapt, Adrian Mititelu + Cele mai negre momente din viața familiei patronului de la FCU Craiova

Adrian Mititelu Jr a făcut declarații inedite despre tatăl său. Invitat în cadrul podcast-ului Tare de Tot cu Viorel Grigoroiu, fiul patronului de la FCU Craiova a dezvăluit o altă față a lui Adrian Mititelu.

Tânărul a vorbit despre atașamentul pe care îl are Adrian Mititelu față de familia sa.

„De când eram mici tatăl meu a fost mereu obsedat, grijuliu cu noi. Să nu fim singuri pe stradă, să avem protecție, să nu pățim ceva. Pentru că din 2005 de când a luat echipa de fotbal a fost în război cu fanii și atunci lucrurile erau altfel.

Ne iubește extrem de mult. Am avut șofer personal de la grădiniță până în clasa a 11-a.

S-a ocupat mereu și de educația noastră. Eu am luat notă mare la bac, nu a fost nimic aranjat cum s-a spus. Apoi am făcut Facultatea de Drept, dar m-am îndepărtat de ce doream eu să fac”, a declarat Adrian Mititelu Jr, în podcastul Tare de Tot cu Viorel Grigoroiu.

Șeful celor de la FCU Craiova și-a ajutat mereu financiar toate rudele și a ajut grijă să nu le lipsească nimic.

„Fotbalul e viața lui. El e un om foarte puternic. La 14 ani a rămas fără mama, fără tată. La 16 ani lucra ilegal, era picol. El a întâmpinat greutăți enorme. El a creat această familie. El ține tot neamul. Familia mamei mele, familia lui…veri, nepoți tot. El ține 20 de persoane. Din anii 90 de când a făcut bani a întreținut acest neam.

Nebunia lui pentru fotbal nu o are nimeni. Eu nu o am. Poate doar Gigi Becali o are, dar el are milioane”, a mai dezvăluit tânărul.

Cele mai grele momente din viața familiei Mititelu

Familia Mititelu a trecut prin momente greu de imaginat. Adrian Mititelu și-a pierdut echipa de fotbal, banii, dar și libertatea. A urmat o perioadă extrem de dificilă până când familia Mititelu a reușit să renască.

„E greu să te trezești de la o familie cu perspective uriașe să ajungi o familie să trăiești cu câteva mii de lei pe lună. S-au dus mașini de lux, vacanțe, tot. A fost o perioadă neagră pentru noi. În viață te obișnuiești și cu bogăție și cu sărăcia. Trebuie să supraviețuiești. Am fost optimist chiar dacă trăiam de pe o zi pe alta. Trebuie să fi puternic psihic”, a mai spus Adrian Mititelu Jr.

Fiul șefului oltenilor spune că tatăl său a fost mereu puternic și nu a arătat nicio slăbiciune, nici măcar în momentul în care a ajuns la închisoare

„Tata niciodată nu a arătat o slăbiciune. Suferea mult dar nu ne-a arătat-o. Uite că în final Dumnezeu ne-a ajutat și ne-am revenit.

Niciodată nu ne-am așteptat la acel verdict. E greu, foarte greu. Prima vizită, primul telefon de la închisoare. El a fost bărbat până la capăt. Nu s-a plâns niciodată. Și eu la fel. Ne-am făcut că plouă. Prima vizită a fost mai grea, după aproape o lună jumătate l-am văzut. Primul contact prin geam a fost groaznic. Era decembrie, urmau sărbătorile…când îl vezi la geam acolo, cu telefonul.

E greu, dar nu am vrut să-i dau impresia că am vreo slăbiciune și să se frământe acolo pentru mine”, a mai dezvăluit tânărul.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed