Ovidiu Burcă s-a dezlănţuit! Avertisment pentru propria echipă după FCSB-Dinamo: ‘Diferenţa a fost mare! Suntem încă departe’

Ovidiu Burcă s-a dezlănţuit! A lansat un avertisment pentru propria echipă după FCSB-Dinamo.

Antrenorul celor de la Dinamo a vorbit despre meciul cu FCSB, scor 1-2, din etapa a doua a Superligii.

Ovidiu Burcă s-a dezlănţuit

Burcă (43 de ani) s-a declarat a fi „trist” după eșecul în fața echipei lui Elias Charalambous. Asta mai ales din pricina faptului că a sesizat o diferență mare de nivel între formația lui și cei de la FCSB.

„Mă încearcă un sentiment de tristețe. Cred că trebuie să vedem lucrurile obiectiv. Este o diferență mare între noi și ei. Am crezut că prin entuziasm putem să demontăm acest decalaj. Ne-a învins o echipă mai bună decât noi. Trebuie să fim realiști, suntem departe.

Trebuie să ne rezolvăm problemele, că nu ne așteaptă nimeni. Acel gol (n.r. al lui Dinamo) a venit când Steaua (n.r. FCSB) a luat piciorul de pe accelerație. Am zis că întâlnim cea mai bună echipă din campionat. E nevoie de timp să recontruim o echipă.

Au fost două execuții foarte bune, ale unor jucători buni. Nu m-am temut. Eu m-am uitat la progresul pe care îl face echipa. Azi mă așteptam la mai mult. În prima repriză am fost timizi. Parcurgem aceleași etape pe care le-am parcurs anul trecut. Avem o echipă care s-a calificat în play-off.

Sunt aceiași jucători. Trebuie să vedem nivelul la care suntem acum. E un proces de adaptare. Nu fac remarci individuale. Mereu păstrez energia echipei intactă”, a afirmat Ovidiu Burcă după partida cu FCSB.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed