Ovidiu Burcă l-a dat afară imediat! Jucătorul care tocmai a plecat de la Dinamo. E oficial

Ovidiu Burcă l-a dat afară imediat. Jucătorul care tocmai a plecat de la Dinamo.

După ce a fost exclus din lot în această iarnă, fotbalistul s-a despărțit definitiv de dinamoviști.

Ovidiu Burcă l-a dat afară imediat

Marius Tomozei a plecat de la Dinamo după ce i-a expirat contractul. În iarna acestui an, Ovidiu Burcă l-a exclus din lot pe jucătorul de 32 de ani, după ce a fost printre cei care au refuzat să se antreneze. Atunci existau întârzieri salariale de două luni de zile. 

La vremea respectivă, antrenorul a susținut o conferință de presă în care i-a făcut praf pe cei care au participat la grevă. Alin Dudea, Ştefan Fara, Vasile Buhăescu şi Bogdan Gavrilă își reziliaseră deja contractele, iar ultimul pe listă rămăsese Tomozei, susține Fanatik.

Fotbalistul s-a accidentat în timpul sezonului 2022-2023 și nu a jucat niciun meci în sezonul recent încheiat.

“Un an şi jumătate de chin! Ca să vezi cum e soarta asta, am avut oferta de la Dinamo, alte trei oferte clare de la echipe din Liga 1 şi una de la U Cluj. Am ales Dinamo pentru că Dinamo nu se refuză (oftează). Era normal să aleg Dinamo. Pentru mine după două meciuri şi două minute jucate în al treilea meci mi-am rupt piciorul şi după aia, toate celelalte…”, a povestit Tomozei pentru sursa de mai sus.

Dinamo a promovat în Superliga, dar are probleme. Deocamdată are interzis la transferuri după ce mai mulți foști jucători străini au depus memorii.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed