O colegă îi ia apărarea public Simonei Halep! Răspuns categoric al sportivei la întrebarea dacă fostul lider WTA s-a dopat!

Deocamdată, audierea Simonei Halep în procesul de dopaj care va începe în martie și  programată pentru luna aceasta s-a amânat. Sau, cel puțin, acestea sunt informațiile lăsate să se scurgă în presă.

Halep urmează să fie judecată la Londra, dar până atunci fostele adversare din circuit ar putea să o ajute, oferind detalii și opinii despre fostul lider WTA.

De altfel, o jucătoare din top 1OO, și-a exprimat public părerea despre situația dublei campioane de Grand Slem și este cumva o mărturie în favoarea româncei!

Tamara Korpatsch a fost întrebată în timpul unei sesiuni de Q&A de pe Instagram dacă crede în nevinovăția Simonei Halep, iar nemțoaica a răspuns fără să ezite.

„Crezi că Simona Halep este inocentă?”, a fost întrebarea. „Ar putea fi! Sunt atât de multe controale anti-doping în tenis! Nu cred că ar fi riscat atât de mult!”, a răspuns Korpatsch pe Instagram.

În ultimii trei ani, sportiva din România ar fi fost supusă la nu mai puțin de 53 de teste, la competiții, dar și în timpul ei liber. Simona a fost depistată pozitiv cu Roxadustat în august 2022 la US Open.

Distribuie articol:

COMENTARII

2 COMENTARII

  1. Nu e nicio rasturnare de situatie. E o opinie personala a unei jucatoare. Multi tenismeni si-au exprimat parerea. Cei care dau verdictul vor fi judecatorii. Nu mai puneti titluri bombastice. Pana la vedictul final sunt doar pareri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed