Nu ne-a ieșit nici cu puștii lui Pancu! România U20, învinsă la Arad de Italia U20

Cu aproximativ 1.500 de spectatori în tribune, puștii lui Daniel Pancu n-au reușit să subordoneze Italia. Care a rezolvat meciul din două faze.

Prima, în minutul 34, când Fabbian a profitat de respingerea în față a lui Sava și a deschis scorul. Iar a doua, la începutul reprizei secunde, când Ambrosino a reușit o execuție și a asigurat liniștea echipei.

La toată lumea e valabilă această vorbă. Că 2-0 e cel mai periculos scor. Numai în favoarea noastră, nu. Niciodată. În ciuda entuziasmului debordant al lui Ianis Stoica, n-am reușit mai mult decât un gol. Pe care Ianis l-a reușit dintr-un penalty obținut tot de el.

Selecționata U20 are programate ultimele două meciuri din acest an în luna noiembrie. Ambele la Arad, în Elite League U20, competiție amicală. Al doilea e luni, 21 noiembrie, ora 20:00, cu Polonia U20. În primele jocuri, „tricolorii” au pierdut, 1-2 cu Cehia U20 și 0-1 cu Germania U20.

România U20: Sava – Mitran, Ignat, Ilie, Borza – Pandele, Mihai, Filip – Bratu, Cojocaru, Bani Rezerve: Toroc, Oncescu – Buta, Rimovecz, Perianu, Andronache, Stoica, Amzăr, Ciuciulete, Pop, Mogoș, Radu
Selecționer: Daniel Pancu

Italia U20: Desplanches – Zanotti, Ghilardi, Fontanarosa, Giovane – Faticani, Fabbian, Ndour – Fazzini – Nasti, Ambrosino
Rezerve: Zacchi, Sassi – Mulazzi, Turicchia, Pieragnolo, Palombo, Fiumano, Duccio, Nergara, De Nipoti, Montevago, Cassabo, Satriano
Selecționer: Carmine Nunziata

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed